Politic

Și e doar începutul protestelor / Reacția unui cunoscut politician liberal, care l-a criticat și pe ministrul Finanțelor

Și e doar începutul protestelor. Asta susține europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă, fiind convins că tensiunile sociale se vor amplifica în următoarea perioadă.

„Amploarea protestelor este foarte mare. Când impozitezi economia ca să îndestulezi statul, economia reacționează. Eu cred că-n această iarnă avem începutul unor proteste indiferent cum se va negocia cu micii fermieri, bine sau rău. Cred că urmează alte părți ale economiei care vor sancționa abuzul pe care l-a făcut statul în momentul în care a luat decizia de a supraimpozita, de a crește RCA-ul. Au crescut impozitele pe proprietate cu 13% și lucrul acesta afectează o mare parte din economie”, a declarat fostul primar din Arad la Digi 24

Și e doar începutul protestelor

Falcă susține că „guvernanții de astăzi și de ieri, că sunt aceiași” sunt de vină că s-a ajuns în această situație, vizând PNL-ul, dar, evident, și pe ministrul Finanțelor, Marcel Boloș: „Nu te gândești decât cum să reduceri un deficit, dar, în același timp, îți crești cheltuielile”.

„Din administrația locală s-au luat 12 miliarde de lei din impozitul pe venitul global, care astăzi nu se vede în bugetele locale și, dacă vorbiți cu câte un primar, vă va spune cât de greu se va face bugetul pe 2024”, a mai precizat europarlamentarul pentru sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare