Politic

Set pentru Tudose!

 

Ei, să vedeți cum devine treaba în relația Dragnea-Tudose! E ca în Caragiale, zău așa! Mare dreptate a avut Conu’ Leonida, după ce fusese față cu reacțiunea: „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie”.

Așa și onorabilul pescuitor de știuci: a intrat la o idee, după ce premierul Tudose a făcut pe niznaiul în privința solicitării d-nei vicepremier Shhaidehh ca Guvernul să reclame la Curtea Constituțională existența unui conflict între puterile statului (mai precis, între Executiv și Ministerul Public), urmare a anchetei în Dosarul Belina. Știți, cei cu lacul în care dl. Dragnea are plăcerea să dea la pește…  În acest dosar, pe lângă d-na Shhaideh este luată în vizor și  d-na ministru Rovana Plumb, ambele din tabăra intitulată „oamenii lui Dragnea”, iar acea sesizare a Curții Constituționale le-ar fi ajutat.

Ideea la care a intrat liderul PSD după niznaiul premierului în această chestiune l-a făcut să dea în fandacsie. Și, ce să vezi? La moment, a apărut cu un sondaj sociologul Pieleanu, despre care numai că e inamicul d-lui Dragnea nu se poate spune că e ( „Liviu Dragnea are o inteligență net superioară cetățenilor acestei țări”, scria Pieleanu în primăvară…). Sondaj în care, într-o perioadă scurtă, Mihai Tudose și Guvernul pe care îl conduce se prăbușesc la 27% încredere, în vreme ce PSD se menține undeva la 40%. Premierul a reacționat pe două paliere. Mai întâi, a declarat sondajul drept „o făcătură” și-a afirmat că „dacă nu ai mâncat copii cruzi dimineața nu ai cum să cazi așa mult în sondaje”. Apoi, mai inteligent, a returnat ca la tenis, folosind forța mingii trimise de adversar: a anunțat că deficitul de imagine și de încredere în Guvern, este cauzat în principal de acei miniștri care au probleme în justiție. Adică taman de d-nele Shhaideh și Plumb! Și a apărut la televiziune să declare că acestea trebuie să plece din funcții, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci ia foarte serios în calcul demisia sa. Pentru a ne menține în comparația cu un meci de tenis, am putea spune: set pentru Tudose în meciul cu Dragnea! Și cu mari perspective de a câștiga și partida, dacă jocul va continua în aceleași coordonate.

De ce? Din două motive. Primul: spre deosebire de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose e mult mai tare în interiorul partidului, obținând inclusiv sprijinul unor „baroni” până acum apropiați lui Liviu Dragnea. Al doilea: dl. Dragnea nu-și mai poate permite să repete „scenariul Grindeanu”. Iar asta, tot din două considerente. O nouă moțiune „PSD contra premier PSD” cel mai probabil nu va trece, dacă se ajunge acolo. Și, chiar dacă s-ar ajunge la demiterea sau demisia lui Mihai Tudose, dl. Dragnea s-ar putea trezi trimis la plimbare de președintele Iohannis, când ar veni cu o a treia propunere de premier în 10 luni, cu reproșul că guvernarea țării nu este jucăria d-sale personală, pe care s-o sucească și s-o învârtească după chef. Așa, că, întorcându-ne la Caragiale, Liviu Dragnea trebuie că e acum în faza de ipohondrie…      

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button