Senatul a votat legea ANI cu amendamentul „anti-Fritz”: Ce urmează pentru aleșii locali și fondurile din PNRR

Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, noua lege a Agenției Naționale de Integritate (ANI), păstrând controversatul „amendament Fritz”. Proiectul a trecut cu 106 voturi „pentru”, susținut de PSD, PNL, AUR și UDMR, în timp ce USR a votat împotrivă.
Modificarea legislativă prevede că aleșii locali sau parlamentarii găsiți definitiv în stare de incompatibilitate sau conflict de interese sub vechea legislație își pierd mandatul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Printre cei peste 120 de aleși vizați se numără și primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Pașii următori și posibilele scenarii
- Trimiterea la promulgare: Legea ajunge pe masa președintelui Nicușor Dan. Dacă acesta o promulga fără obiecții, actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial și își va produce efectele.
- Riscul demiterilor automate: În termen de 30 de zile de la publicare, aleșii aflați în situații definitive de incompatibilitate își vor pierde de drept funcțiile, ceea ce ar putea duce la dizolvarea unor mandate sau la organizarea de alegeri parțiale.
- Proiectul paralel al USR: USR a depus un nou proiect de lege privind integritatea, eliminând amendamentul disputat. Opoziția încearcă astfel să adopte o „variantă curată” înainte de termenul limită.
- Evaluarea de la Bruxelles și jalonul PNRR: Reforma legislației ANI este un jalon critic în PNRR, legat de o tranșă de fonduri europene de 770 de milioane de euro, ce trebuie îndeplinit până la 31 august. Grupurile politice europene (PPE și Renew Europe) au sesizat deja Comisia Europeană cu privire la eventuale derapaje de la statul de drept, iar premierul Ilie Bolojan a sugerat că legea poate fi rectificată ulterior prin noi inițiative legislative.
Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată.
Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării.
Iar în acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții.
Pe de-o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate.
Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor.
Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte.
Pentru a completa jaloanele PNRR, mai trebuie adoptată legea salarizării, cu o miză la fel de mare – Ilie Bolojan, premierul României.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





