Politic

Senatul a respins iniţiativa ca muncitorii de la combinatul chimic Făgăraş să iasă la pensie mai devreme

 

Parlamentarul liberal Mara Mareş ne-a atras atenţia că astăzi a fost respinsă, în Senat, iniţiativa legislativă care le recunoștea făgărășenilor dreptul de a ieși la pensie cu doi ani mai devreme. Tânăra deputat acuză social-democraţii de acest eşec, arătând cu degetul nu doar spre ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, ci și către liderii PSD Făgăraș, Mihai Popa și Ioan Negrilă.

„Făgărășenii care au lucrat în combinatul chimic, și știm ce condiții grele au îndurat, sunt îndreptățiți să iasă la pensie cu 2 ani înaintea vârstei genrale de pensionare, însă legea pensiilor nu le recunoaște acest drept, deocamdată. În aceeași situație sunt și oamenii care au lucrat la combinatul din Victoria. Pentru a corecta această nedreptate am depus o inițiativă legislativă, așa încât făgărășenilor să li se dea ceea ce este al lor, de drept. Inițiativa a fost dezbătută în comisiile senatului. Deși majoritatea avizelor date au fost pozitive, și singurul care s-a opuns a fost Guvernul Tudose, Senatul a respins această inițiativă bună pentru făgărășeni. Argumentul Guvernului? Vezi doamne, dacă făgărășenilor li s-ar da ceea ce este al lor, ar fi afectat caracterul unitar al sistemului public de pensii. Ori așa ceva eu nu am mai întâlnit: să le refuzi oamenilor un drept pentru un motiv inventat, un motiv ce nu are vreo legătură cu munca acestor oameni”, a declarat Mara Mareş.

Inițiativa ajunge acum la Camera Deputaților. Mara Mareş a solicitat să se transfere în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială a Camerei, tocmai pentru a se asigura că propunerea aceasta va fi discutată temeinic, după cum ne-a spus.

„Nu numai că voi susține această inițiativă, ci o voi depune și sub forma unui amendament la legea pensiilor, lege care este dezbătută în prezent la Camera Deputaților. Așadar, voi dubla șansele ca inițiativa să treacă”, a menţionat parlamentarul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare