Senatorul N.V.Popa a fost martor ocular al atacurilor de la Bruxelles
Acum susține modificarea legislației în baza căreia se acordă azilul politic în România
Senatorul liberal Nicolae Vlad Popa este profund îngrijorat de securitatea europeană, implicit a cetățenilor români, în urma atacurilor teroriste de săptămâna trecută de la Bruxelles, cu atât mai mult cu cât a fost martor ocular la evenimentele sângeroase.
„Întâmplarea a făcut să mă aflu la Bruxelles în momentul atentatelor și am văzut cu ochii mei gravitatea acestor fapte teroriste. Când a fost cea de-a doua explozie, eram într-o discuţie cu conducerea Partidului Popular European pe tema modului în care se acordă azilul politic. Acele atacuri au fost îndreptate, de fapt, împotriva unor valori esențiale: pacea și securitatea cetățeanului european”, a spus senatorul într-o conferință de presă susținută zilele trecute la Brașov.
Astfel, N.V.Popa a declarat că susține orice acțiune de modificare a legislației în ceea ce privește modul de acordare a azilului politic: „Voi face demersuri astfel încât în primă fază să se acorde azil temporar, iar cel permanent să se acorde doar atunci când este cazul, după o analiză temeinică a situației”.
Amintim că în dimineața zilei de 22 martie, două explozii puternice au fost provocate în terminalul de plecări din aeroportul Zaventem, Bruxelles – Belgia, după ce doi islamişti, Ibrahim El Bakraoui şi Najim Laachraoui, şi-au detonat centurile explozive. La scurt timp, fratele unuia dintre aceştia, Khalid El Bakraoui, a comis un atac sinucigaş la staţia de metrou Maelbeek.
Potrivit ultimelor statistici transmise sâmbătă de autorităților belgiene, atentatele s-au soldat cu 31 de morți și peste 340 de răniţi. Se pare că sinucigașii au ajuns în Europa imediat după ce s-a declanșat fenomenul migrației refugiaților din Siria.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.