Politic

Senator brașovean, ÎMPOTRIVA politizării școlilor! DEMERS…

 

Anul acesta, circa 10.000 de posturi de directori și directori adjuncți vor fi scoase la concurs în toată țara – cel mai probabil, prima etapă va avea loc în data de 27 iulie, așa cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

În cel mai fericit scenariu, după organizarea primei runde naționale, doar jumătate din posturi vor fi ocupate prin concurs, iar în restul școlilor ar urma ca directorii să fie numiți de către inspectoratele școlare, potrivit relatării celor din USR PLUS.

Senatorul braşovean USR PLUS Irineu Darău, împreună cu ceilalţi doi senatori USR PLUS din Comisia pentru Învățământ, Tineret și Sport, Silvia Dincă și Ștefan Pălărie, au inițiat un proiect legislativ prin care, pentru locurile rămase neocupate în urma concursului, directorul nu trebuie să mai fie numit „din pix” de către inspectoratul școlar, ci de Consiliul de Administrație al școlii, din care fac parte și părinți, și profesori, și reprezentanți ai primăriei și consiliului local, ceea ce oferă cea mai bună formă de reprezentare a comunității locale.

„E necesar să discutăm ce se va întâmpla cu conducerea unităților de învățământ până când se va finaliza concursul organizat de către Ministerul Educației. Este primul concurs după mai bine de 5 ani și e crucial ca acesta să se desfășoare cât mai corect, Ministerul fiind responsabil să asigure acest lucru. Interimatele trebuie să fie întotdeauna o variantă temporară, de ultim resort, însă știm că pe alocuri se va ajunge la această situație și trebuie sa ne asigurăm că directorii interimari sunt cei mai competenti oameni pentru școala respectivă, validați de către Consiliul de Administrație. În calitate de parlamentar, mă preocupă în mod deosebit să monitorizez integritatea, transparența și meritocrația în sistemul de învățământ. Așadar, voi urmări îndeaproape anul acesta atât concursurile pentru directori cât și eventualele numiri interimare”, a declarat Irineu Darău, senator USR PLUS şi secretar al Comisiei pentru Învățământ, Tineret și Sport, unul dintre co-semnatarii proiectului.

Proiectul, pe larg, AICI: http://bit.ly/DepolitizareaScolilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button