Politic

Senator ALDE Daniel Zamfir: „Solicit conducerii BNR să modifice urgent mecanismul de stabilire al ROBOR”

 

Senatorul ALDE Daniel Zamfir (fost senator PNL de Brașov până anul trecut) solicită conducerii BNR să modifice urgent mecanismul de stabilire al ROBOR, astfel încât el să fie rezultatul tranzacţionării efective şi nu al cotaţiei. Politicianul a susținut astăzi o conferință de presă pe această temă, la sediul central al ALDE din București. 

„Indicele ROBOR este «aranjat» printr-o înţelegere dintre băncile comerciale, cu ştiinţa şi implicarea BNR”, a declarat senatorul.

Acesta a prezentat informaţii şi documente care fac parte dintr-o investigaţie a Consiliului Concurenţei, investigaţie începută în anul 2008 şi care a fost încheiată în anul 2011, dar care nu s-a finalizat cu nici o concluzie, fiind muşamalizată, după cum se arată și în comunicatul de presă transmis cu puțin timp în urmă de la biroul de presă al ALDE.

„Din informaţii reiese că băncile comerciale au făcut înţelegeri între ele pentru a ridica cotaţia ROBOR, la vremea respectivă, modalitate prin care au transferat asupra împrumutaţilor pierderile generate de speculaţiile valutare. Din investigaţia Consiliului Concurenţei a reieşit că reprezentanţii băncilor s-au întâlnit împreună cu reprezentantul BNR şi au stabilit împreună cum să coteze indicele ROBOR. Acest lucru este de o maximă gravitate, deoarece este interzis de Legea concurenţei. Mai mult decât atât, Banca Naţională a României a îndemnat băncile să se înţeleagă între ele pe principiul reciprocităţii, adică să cumpere şi să vândă una alteia, rezultatul fiind suma nulă. Tot din investigaţia amintită a reieşit că în perioada de fixing, de 15 minute, în care se stabileşte indicele ROBOR, băncile vin cu cotaţii mult mai mari decât valoarea reală a acestora, când piaţa este liberă”, potrivit sursei citate.

Drept urmare, senatorul Daniel Zamfir a solicitat conducerii BNR să intervină rapid asupra mecanismului de stabilire al ROBOR, astfel încât el să fie rezultatul tranzacţionării efective şi nu al cotaţiei care, „iată, s-a dovedit a fi un mecanism viciat care a avut drept scop acoperirea «găurilor» provenite de pe urma speculaţiilor valutare ale băncilor. (…) Cer Băncii Naţionale a României ca de mâine să oprească acest mecanism prin care ROBOR-ul este calculat astăzi, mecanism care umflă într-un mod artificial ratele românilor. Prin pârghiile pe care le are BNR să stabilească ca acest ROBOR să se calculeze în funcţie de tranzacţiile care se fac, pentru că aia este valoarea reală, de piaţă, la care se fac tranzacţiile şi nu în funcţie de cotaţii”.

În final, senatorul ALDE a anunţat că în data de 29 ianuarie îi va invita la audieri în Comisia Economică, Industrii şi Servicii a Senatului României pe domnii Mugur Isărescu – guvernatorul BNR – şi pe Bogdan Chiriţoiu – preşedintele Consiliului Concurenţei. 

„Informaţiile pe care le am vor face obiectul audierilor pe care le voi demara la Comisia economică a Senatului începând cu data de 29 ianuarie, audieri la care vor fi invitaţi să prezinte explicaţii guvernatorul BNR, preşedintele Consiliului Concurenţei şi alţi factori implicaţi”, a spus Daniel Zamfir, care este și preşedintele Comisiei economice din Senat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare