Senatoarea Doina Tudor poate fi reţinută şi arestată
Senatul a încuviinţat azi cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului PNL Doina Tudor. Cerera DNA a fost aprobată cu 61 de voturi „pentru“, 57 de voturi „împotrivă“, două voturi fiind anulate, conform Mediafax. Senatorul PNL a declarat că se aştepta la acest deznodământ şi este pregătită să meargă la DNA.
Potrivit comunicatului emis de DNA, se arată că în perioada martie-mai 2013 Doina Tudor l-a ajutat pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro, pentru ca, în schimbul banilor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control.
Doina Tudor a menţionat azi că este nevinovată şi că poate să dovedească. Aceasta a explicat că se afla în divorţ în perioada despre care se face referire în dosar şi că nu putea să intermedieze mita pentru fostul soţ deoarece nu se afla în ţară.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.