Politic

Semimaratonul Brașovului, la IV-a ediție

 

În 4 aprilie se va desfășura cea de-a IV-a ediție a „Semimaratonului Brașovului”, eveniment la care, susțin organizatorii, respectiv Asociația „Cetatea Brașovului” sunt așteptați aproximativ 1.500 de participanți. 

Startul competiției se va da din Piața Unirii la ora 12.00, iar concurenții pot alege parcurgerea unuia din cele trei trasee: semimaratonul (21 km), crosul (10 km) și  Cursa Populară (4 km). Înscrierile se mai pot face până în 22 martie, pe site-ul evenimentului  – www.semimaraton.ro. Vârsta minimă de participare este 12 ani. 

Taxele de participare variază în funcție de cursa aleasă și de perioada de înscriere, de la 95 de lei pentru cursa de 21 de km și descrește la 75 de lei pentru aceea de 10 km și la 10 lei pentru 4 km, pentru tinerii cu vârsta între 12 și 19 ani și de 35 de lei pentru celelalte vârste. Persoanele peste 60 de ani au posibilitatea de a se înscrie în mod gratuit. Fondul de premiere este de 20.000 lei. O parte din sumele încasate va fi direcționată pentru susținerea unui proiect al Hospice Casa Speranței și a unuia derulat în colaborare cu SMURD.

  (R.C.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google