Politic

Șeful Direcției Județene de Statistică: „70% din industria Brașovului e a altora”

 

Șeful Direcței Județene de Statistică , Ion Popescu, a prezentat astăzi, în ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice ce s-a desfășurat la Prefectură, o analiză a principalilor indicatori economico-sociali din Judetul Braşov în anul 2015.

Astfel, în ceea ce privește situația economică a județului, Popescu a afirmat că anul trecut a fost unul de creștere. „Anul trecut, Brașovul a exportat mărfuri în valoare totală de aproape 2,8 miliarde de euro, cu 11,4 % mai mult det în 2014. În cea mai mare parte, este vorba de produse industriale, însă 70% din industria Brașovului e a altora, fiind vorba de multinaționale. În aceste condiții, marele câștig al Brașovului este că s-au creat multe locuri de muncă, iar în ultima perioadă, salariile din acest sector au început să și crească”, a declarat Popescu.

„Peste 40% dintre produsele exportate de județul Brașov au ajuns în Germania, urmată la mare distanță de Franța, unde au plecat 10,3% din produsele exportate de județul Brașov. De altfel, în ceea ce privește exporturile, 85% din produsele exportate ajuns în tările membre ale Uniunii Europene”, a mai spus Popescu.

Anul trecut, producția industrială a județului a crescut cu 10,2%, însă, a precizat Popescu, „comenzile au crescut cu 10,7%, ceea ce înseamnă că și în 2016 acest sector va vontinua tendința din 2015”.

În ceea ce privește importurile, anul trecut, la nivelul  județului Brașov, valoarea totală a acestora a fost de 2,62 miliarde de euro, în creștere cu 11,2 % față de anul 2014. „35% din mărfurile ajunse în județul Brașov provin din Germania, iar 10% din Italia. De altfel, în ceea ce privește relațiile comerciale, Brașovul este legat de Germania, cea mai puternică țară a Uniuneii Europene”, a mai spus Poepscu.

Reprezentantul Direcției de Statistică a precizat că, din punct de vedere economic, „cred că 2015 a fost cel mai bun an de după 1990, iar semnalele sunt că anul acesta ne va merge și mai bine”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button