Se mai justifică acum o Lege a lustrației?!

După 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, România ar putea avea săptămânile viitoare o Lege a lustrației, proiectul de act normativ fiind aprobat de comisiile de specialitate ale Parlamentului, urmând doar să intre în dezbaterea Camerelor reunite, spre adoptare. Legea vizează restricționarea de la a candida, a fi aleși sau numiți în funcții și demnități publice a tuturor celor care au deținut posturi de conducere în aparatul pcr, în Securitate, Miliție sau în diplomație înainte de 1989. Un prim proiect al acestei legi a fost inițiat în 2004 de către parlamentarii PNL. Aprobat de Senat, proiectul a fost blocat în Camera Deputaților, fiind retrimis spre reanalizare, sub diferite pretexte, comisiilor de specialitate. Același lucru s-a petrecut și în anul 2008. Acum, cu votul PD-L, PNL și UDMR, proiectul pare că va fi adoptat, dar efectele lui sunt puse sub semnul întrebării, fiindcă majoritatea celor vizați de lege au ieșit din viața politică și publică de multă vreme. Vă prezentăm opiniile unor politicieni și reprezentanți ai sindicatelor din Brașov. (C.D.)
„Este o reparație morală!”
Florin Postolachi, deputat PD-L: „Această lege este firească și ar fi trebuit să fie aprobată încă de acum 20 de ani. Nu s-a întâmplat acest lucru, deoarece țara noastră a fost condusă mulți ani de Ion Iliescu. Proiectul de lege a fost respins de parlamentarii PSD, care au motivat că este prea târziu și că se vrea dezbinarea României. Din punctul meu de vedere, niciodată nu este prea târziu pentru un astfel de gest, oamenii care au suferit din cauza comunismului meritau să se aprobe o astfel de lege. Suntem ultima țară din fostul bloc comunist care nu avea o Lege a lustrației. Până și Albania ne-a luat-o înainte! Este o reparație morală, așteptată de zeci de ani, și de către foștii deținuți politic!”. (R.C.)
„Este necesară!”
Gheorghe Ialomițianu, deputat PD-L: „Este necesară această lege câtă vreme mai sunt în politica românească persoane care au avut funcții înalte în structurile pcr și care acum mai au un cuvânt de spus. Este importantă și pentru că un om ca Ion Iliescu este, încă, la conducerea PSD, chiar dacă, de fațadă, a fost numit Victor Ponta. Legea mai aduce și o reparație morală celor care au avut de suferit în timpul regimului comunist!”. (C.D.)
„Apariția legii după 20 de ani este discutabilă!”
Florian Staicu, senator PD-L: „Cu siguranță că apariția unei asemenea legi după 20 de ani de la Revoluție este discutabilă! Dar, dacă ne gândim că încă mai sunt oameni îndoctrinați de regimul comunist și care ocupă poziții importante în stat, cred că este binevenită și acum. Este adevărat că, dacă ar fi fost adoptată acum 15 sau 20 de ani, efectele legii ar fi fost mult mai oportune și, probabil, am fi fost mult mai departe decât suntem!”. (C.D.)
„Este o prostie și o absurditate!”
Constantin Niță, deputat PSD: „Este o prostie și o absurditate să vii după 20 de ani cu o asemenea lege. Eu cred că actul normativ va fi atacat la Curtea Constituțională. Nu văd care ar putea fi acum obiectul acestei legi, când nu cred că mai există vreun nomenclaturist în vreo funcție publică. Este o intenție clară a celor care guvernează de a trage o „perdea de fum” peste incompetența lor și a da prilej românilor să aibă ce discuta”. (C.D.)
„Un nou joc de imagine al președintelui Băsescu!”
Titus Corlățean, senator PSD: „Avem de-a face cu un nou joc de imagine al președintelui Băsescu, doritor de a trage foloase dintr-o lege care nu va folosi nimănui. Un asemenea act normativ se impunea acum 20 de ani, în prezent fiind tardiv. Nu văd pe cine am mai putea lustra, fiindcă în mare parte cei care au făcut parte din aparatul pcr ori nu mai sunt, ori își văd de nepoți sau de șah în parcuri. Dar, pentru a abate atenția de la ce se petrece acum în țară și a da prilej de polemici, legea este… „binevenită”!”.
(C.D.)
„Nu știu ce efecte mai poate avea!”
Mihai Donțu, deputat PNL: „Parlamentarii PNL au promovat o inițiativă legislativă privind lustrația cu mulți ani în urmă, dar nu au avut șanse de câștig, fiind respinsă cu votul în bloc al social-democraților. Nu știu ce efecte mai poate avea acum un asemenea act normativ, poate doar să aducă reparații morale. Este cam târziu, ar fi trebuit să fi intrat în vigoare măcar acum 15 ani, dacă nu acum 20 de ani. Însă, cum spun românii, mai bine mai târziu decât niciodată!”.
(C.D.)
„Nu cred că mai poate aduce beneficii cuiva!”
Gabriel Tița, deputat independent: „Nu cred că o asemenea lege mai poate aduce beneficii cuiva, fiindcă numeroși dintre foștii nomenclaturiști sau lucrători din aparatul represiv sunt foarte în vârstă și nu văd ce funcții și-ar mai dori. Consider că legea vine foarte târziu și că, dacă s-ar fi dorit, ar fi trebuit să intre în vigoare în perioada imediat următoare Revoluției din 1989. Acum, poate avea doar caracter de satisfacție morală pentru cei care au căzut victimă abuzurilor regimului comunist!”.
(C.D.)
„Este mai mult decât tardiv!”
Ion Diniță, liderul PC Brașov: „Este mai mult decât tardiv să vii cu o lege a lustrației la 20 de ani de la recâștigarea democrației. Mi se pare, într-un fel, chiar jignitor la adresa celor care au avut de suferit de pe urma persecuțiilor politice ale regimului comunist. Cred că este un „foc de paie”, menit să acopere situația social-economică dramatică a României și să alimenteze discuții și polemici în alte zone. În loc de o lege inutilă, actualii guvernanți ar fi trebuit să vină cu legi economice, care să genereze crearea de noi locuri de muncă și să stimuleze consumul!”.
(C.D.)
„Din păcate, lipsa legii și-a pus amprenta asupra societății”
Attila Kovacs, președintele UDMR Brașov: „Este păcat că vom avea această lege după două decenii de la Revoluție și că efectele ei s-au restrâns mult. Însă, mai bine mai târziu decât niciodată! Se impunea un astfel de act normativ, deoarece sunt oameni care au suferit și care nu au putut face nimic împotriva celor din vechiul sistem care s-au impus, sub diferite moduri, și în noua societate. Din păcate, lipsa timp de 20 de ani a unei legi a lustrației și-a pus amprenta asupra clasei politice și a societății românești!”.
(C.D.)
„Niciodată nu este prea târziu!”
Gheorghe Apostu, liderul BNS Brașov: „Este bine că apare și acum. Niciodată nu este prea târziu. Ar fi trebuit și ar fi fost mult mai bine dacă legea apărea în anii ’92-’94, să fie aplicată din plin. Am fi avut altă clasă politică și România ar fi fost altfel acum. Să vedem, totuși, dacă va apărea și acum, dacă va trece de Parlament, fiindcă mai sunt destui care se simt cu musca pe căciulă, și dacă va fi promulgată, fiindcă nici președintele nu va fi scutit de efectele ei, după ce va termina mandatul și nu va mai avea voie să dețină funcții publice. Nu trebuie acuzați toți cei care au fost membri ai pcr, deoarece au existat destui care au avut funcții, dar nu au făcut rău, ci chiar au ajutat. Grav este cazul celor care au făcut poliție politică!”.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






