Se cere clarificarea situaţiei aleșilor care au migrat politic

Expert Forum (EFOR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și Freedom House România (FHR) cer stabilirea unui calendar rapid pentru adoptarea unei decizii referitoare la ordonanţa migrației politice a aleșilor locali. Pentru situaţia actuală sunt criticaţi în special Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu.
„Organizațiile semnatare își exprimă indignarea pentru modul în care Camera Deputaților, sub conducerea președintelui Valeriu Zgonea, nesocotește o decizie a Curții Constituționale privind Ordonanța de Urgență 55/2014 (a migrației politice a aleșilor locali) prin amânarea unei decizii până la data limită, invocarea de motive implauzibile pentru neîntocmirea raportului în comisia de specialitate și, în consecință, aprobarea tacită a actului normativ. În acest mod continuă decredibilizarea Parlamentului României: cu justificarea ridicolă „n-am avut timp să-mi fac tema”, Camera Deputaților adoptă tacit o OUG declarată neconstituțională de CCR, ceea ce este inacceptabil, indiferent de complicațiile procedurale invocate“, se arată într-un comunicat oficial.
Decizia Curții Constituționale obligă Parlamentul să respingă ordonanța și să clarifice situația. „Reamintim în plus că cei doi șefi ai Camerelor – Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu – decidenți-cheie pe agenda de lucru a Parlamentului, se află moralmente în conflict de interese deoarece, prin partidele lor, sunt principalii beneficiari ai migrației politice locale: PSD a racolat prin OUG 55/2014 un număr de 436 din cei 552 primari care au migrat; iar dl. Tăriceanu, președinte al Senatului, și-a înființat de facto structuri locale de partid cu ajutorul OUG, trecând de la zero la 34 de primari“, se mai arată în comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



