Școlile și Primăria din Augustin funcționează după… mersul trenurilor

Asta, pentru că trenul este singurul mijloc de transport care face legătura între Brașov și această comună, autobuzele care ar trebui să ajungă aici oprindu-se în Ormeniș, din cauza drumurilor proaste
Localnicii din comuna Augustin reclamă că o călătorie până la Brașov reprezintă o adevărată aventură, în condițiile în care autobuzele spre această localitate circulă doar până la Ormeniș, iar trenurile au doar două opriri. „Dintotdeauna, când am avut treabă la Brașov, am mers cu trenul sau cu autostopul, deoarece altă posibilitate de transport nu avem”, ne-au relatat ieri localnicii.
Primarul comunei, Tokos Jozsef, susține că și programul unităților de învățământ și al Primăriei este stabilit în funcție de mersul trenurilor: „Grădinița se deschide la 7.30, școala își stabilește orarul în funcție de ora la care vin și pleacă trenurile, iar programul funcționarilor din Primărie a fost făcut pe aceleași criterii. Aproximativ 800 dintre cei 1.800 de locuitori ai comunei locuiesc în cartierul Hora, situat la aproape 3 kilometri de școală și de dispensar și nu au nici un mijloc de transport. Acum facem demersurile necesare ca la Hora să fie deschisă o haltă CFR. Deja am cumpărat traversele, pentru a amenaja peronul”.
Traseul există doar pe hârtie
Pe de altă parte, consilierul județean PD-L Aurelian Danu (foto) susține că potrivit datelor de la Autoritatea Județeană de Transport din cadrul CJ, traseul Brașov-Augustin este atribuit. „După ce un reprezentant al Autorității a susținut inițial că autobuzul vine până la Augustin, după un timp a recunoscut că aici nu ajunge, motivul fiind că operatorul de transport nu vrea să își strice vehiculele pe porțiunea de drum dintre Ormeniș și Augustin, traseu neasfaltat”, a spus Danu.
El a mai susținut că va solicita conducerii Autorității să prezinte o situație privind traseele adjudecate din județ, numărul de pasageri pentru fiecare traseu în parte, tarifele și graficele de circulație: „Practic, operatorul nu respectă un contract, iar autoritatea județeană, deși cunoștea acest aspect, nu a luat nici o măsură”.
(R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



