Șapte familii asistate social au de ieri un nou cămin

Clubul Rotary Brașov și Primăria municipiului au inaugurat ieri un ansamblul de opt locuințe sociale, parte a unui proiect destinat familiilor aflate în dificultate, dar capabile să se susțină ulterior singure.
Proiectul „Habitat Social”, inițiat de Clubul Rotary, a început în 2008. Banii necesari, circa 90.000 de euro, investiți în primul lot de locuințe modulare, au fost obținuți la Gala Rotary 2008, din invitații, tombole și licitațiile de obiecte aparținând unor celebrități, dar și prin atragerea unor sponsori. „Acest proiect a fost gândit pentru extindere, pentru că există posibilitatea ca în această zonă să ajungem la 40 de locuințe de acest tip. Primăria Brașov ne-a pus la dispoziție terenul și utilitățile, pentru acestea din urmă fiind ajutați și de către firma Vectra”, a declarat Mircea Chiru, președinte Club Rotary Brașov, anul 2010-2011. Primarul George Scripcaru și Victor Hoffmann, ex-președintele Clubului Rotary, responsabilul de proiect, au tăiat ieri panglica inaugurală a ansamblului, situat pe strada Carierei 143. Au fost date în folosință, deocamdată, șapte dintre locuințele sociale. De ele beneficiază familii care aveau mare nevoie de un acoperiș decent deasupra capului, însă criteriile rotarienilor au fost clare: cel puțin un membru al familiei să lucreze, pentru a-și putea plăti întreținerea, și să aibă copii. Noua lor căsuță are două camere, electricitate, apă curentă, boiler, încălzire și este complet utilată și mobilată. Suprafața fiecărei locuințe modulare este de 36 de metri pătrați.
„Locuințele au fost acordate persoanelor care se află în evidențele Direcției de Servicii Sociale a Primăriei și am căutat să le acordăm celor care își pot permite achitarea cheltuielilor. Este o soluție de moment pentru familiile care se află în situații mai puțin plăcute. Vom completa acest proiect, în așa fel încât persoanele care locuiesc aici să aibă parte de mai mult confort. Chiar de săptămâna viitoare, pentru a profita de vremea bună, vom începe lucrări de sistematizare și le mulțumesc pe această cale celor de la Clubul Rotary pentru proiect”, a declarat primarul George Scripcaru. „Legat de valoarea chiriei lunare, încă nu s-a discutat acest aspect, însă dacă se va stabili un cuantum, acesta va reprezenta o sumă modică, undeva la 50 de lei lunar. Familiile trebuie să își permită să achite costurile de întreținere, fiindcă au venituri între 240 și 640 de lei lunar. Cele șapte familii, care au în total opt copii, au încheiat contracte pe doi ani de zile. În cazul unei familii, care are probleme sociale mai grave, s-a discutat problema unei prelungiri a contractului, între trei și șase luni”, a precizat Mariana Topoliceanu, directorul Direcției de Servicii Sociale Brașov. Emoțiile și bucuria i-au copleșit ieri pe cei care au primit cheile locuințelor, unde îi așteptau pe masă un cozonac, o sticlă de vin și un ghiveci cu flori, care să le facă mai primitor noul cămin.
(L.J. & C.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



