Politic

S-au strâns 15.000 de semnături pentru adopțiile internaționale

  • logomytex.png
 

Asociația Catharsis a început pe 1 iunie o campanie de strângere de semnături prin care se solicită redeschiderea adopțiilor internaționale pentru copiii români, de către persoane sau familii care au domiciliul pe teritoriul altui stat, parte a Convenției de la Haga. Până în prezent, potrivit președintelui asociației, Azota Popescu, au fost strânse, numai din județul Brașov, aproximativ 15.000 de semnături. „Campania se derulează în mai mai multe orașe din țară, dar petiția se poate semna și on-line, pe adresa http://www.petitieonline.ro /petitie-p26446051.html”, a declarat Azota Popescu. Ea consideră că, o dată cu redeschiderea adopțiilor internaționale, mulți copii care nu sunt doriți de familiile din țară – fie pentru că sunt de etnie rromă, fie pentru că sunt prea mari sau sunt bolnavi – vor avea șansa de a avea o familie, ce le poate oferi sprijin material și emoțional.

Dependenți de asistența socială
„În țară, nu au nici o șansă. După ce împlinesc 18 ani mulți tineri ajung în stradă și, în cel mai fericit caz sunt cazați în centrele pentru persoane fără adăpost, fiind în continuare dependenți de sistemul de asistență socială”, declară Azota Popescu. Ea a mai afirmat că, în România sunt peste 80.000 de minori abandonați, dintre care 6.000 sunt orfani, pentru creșterea cărora, statul cheltuie sume importante, dar este ineficient atunci când se pune problema integrării acestora în societate.
De altfel, semnăturile, sunt strânse de tineri trecuți de 18 ani, proveniți din Centrele de Plasament și sprijiniți acum de asociația Catharsis. „Multora le-am dat bani să-și cumpere haine și toți sunt ajutați să își găsească un loc de muncă.”, a explicat Popescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google