S-a stins prematur poetul Ioan Gliga

„Mesajul acesta se adresează prietenilor și rudelor, precum și celor dragi tatei. Cu durere în suflet anunțăm trecerea neașteptată la cele veșnice a poetului Ioan Gliga. Cuvintele vin foarte greu și e foarte greu să exprimăm acum tot ce înseamnă el pentru noi”, a postat pe Facebook una dintre fiicele sale, brașoveanca Luminița Gliga, artistă plastică renumită în toată lumea. 

Cel care i-a dat un imbold spre artă a fost chiar tatăl ei. „Cred că de la el am moștenit dragostea pentru pictură. Când eram adolescent, mă lua cu el peste tot și am avut contact cu mediul artistic. Totuși, nu mă gândeam că voi deveni pictoriță. Când eram în ultimii ani de liceu, tata a lansat niște cărți de colorat pentru copii. El scria textele, iar eu făceam desenele. Am fost apreciată și am luat premiu de la Uniunea Scriitorilor pentru desenele realizate”, dezvăluia într-un interviu de acum doi ani Luminița Gliga.

Născut în 19 aprilie 1944, în Ibănești-Pădure (județul Mureș), poetul brașovean Ioan Gliga era membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru de onoare al ASTRA Brașov. A debutat pe când era elev, în revista „Muguri” a Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, sub îndrumarea scriitorului și profesorului Constantin Cuza, mai târziu în revista „ASTRA” cu versuri diafane, mărturisind candoare și aspirații solare.

Timp de 15 ani, și-a risipit generos poemele prin ziare și reviste, cu poezie sensibilă, dar și cu epigrame. I s-a decernat Premiul Tribuna la Festivalul de poezie „Laudă-se Omul și Ţara” din Sighetu Marmației. A colaborat la emisiuni ale Radio Cultural și la posturile de televiziune locale și naționale.

Este prezent în antologiile: „Pământule, de-acasă…” (Editura Eminescu, 1983), „Cu tot ce am aparțin acestui pământ” (Editura Eminescu, 1986), „Eminescu – pururi tânăr. Dedicații lirice” (Editura Litera-David, Chișinău-București, 1998).

Frecvent, Ioan Gliga s-a aplecat asupra lumii gingașe a copilăriei. A dăruit celor mici, în colaborare cu fiica sa, artista Luminița Gliga, volumele : „Copacul fermecat”, „Micuțul vânător”, poemul „Gărgăriță Împărat și furnicuța Ruța”, „Anotimpuri”, „Ghicitori”, „Alfabetul de-nvățat”. Pentru aceste scrieri a fost distins, în 1995 și 1997, cu două premii ale Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat de asemenea volumul de poezie „Clipe și treceri” (Editura Arania, 1992), „Baladele T” (Editura Dealul Melcilor, 2001), „De veghe la candoare” (Editura Axilon, 2004).

Aprecieri critice

„Ioan Gliga este unul dintre poeții cetății. Prezent mereu cu versuri în publicistica brașoveană și aproape anual cu un volum, poetul s-a impus ca o voce inedită în peisajul literar. Cultivând un vers clasic, poezia sa, în egală măsură, rezumându-se în liric și social, nelipsindu-i umorul, reflectă o conștiință literară impregnată de problemele cotidianului.” (Doru Munteanu, scriitor)

„Poezia lui Ioan Gliga izvorește din tiparele sufletului său ce vibrează puternic în versurile pe care le scrie. Poetul își trege seva din marii poeți ardeleni, închinând valoroase poeme străbunilor și gliei strămoșești, celor care au luminat limba și cultura noastră română, apropiindu-se cu smerenie și talent de memoria lor. Natura în creația sa este abordată cu gingășie, poemele sale fiind delicate icoane literare. Fin observator, prin recentele sale poeme satirice, Ioan Gliga rămâne o oglindă a prezentului în care vom putea privi spre tranșeele tranziției”. (acad. Alexandru Surdu)

„Ioan Gliga este autorul poemului antologic «Robert» (în volumul «Clipe și treceri», Editura Arania, Brașov) remarcabil prin căderea muzicală de ape și prin ideistica aluzivă, retrasă din silogism: îmi amintește de lirica la vârf a poeților adunați în Cercul Literar de la Sibiu, spirite baladești într-o ogivă gotică, precum Ștefan Augustin Doinaș, cu «Mistrețul cu colți de argint», o capodoperă a literaturii române. Dăm aici, iată, peste osuarii, însă, ca-n gravurile misterioase uitate sub pereții de catedrală, lumânările fumegă tainic și împrăștie arome sacre, funebralul e aici îmblânzit, deși nu i se răpește nimic din patima nocturn-enigmatică”. (Aurel I. Brumaru, filosof, eseist, critic literar)