Rușii vor ca România să nu mai fie în NATO / Ce le-au răspuns americanii / Franţa, prezenţă militară consolidată în ţara noastră

Rușii vor ca România să nu mai fie în NATO.
„Rușii le-au cerut americanilor un nou Yalta, adică o nouă împărțire a sferelor de influență, retragerea trupelor americane din Europa de Est și revenirea acestor țări sub controlul Moscovei”, a declarat Cristian Diaconescu, șeful cancelariei prezidențiale, la Antena3 CNN.
„Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a completat Cristian Diaconescu.
Apoi, întrebat de moderatorul Mihai Gâdea dacă România are garanții, în acest moment, că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns franc: „Nu avem garanții”.
Negocierile dintre SUA și Rusia care au avut loc la Ryadh au stârnit îngrijorări profunde în întreaga Europă, existând temeri că discuțiile ar putea duce la o reducere semnificativă a prezenței militare americane pe continent. Deși președintele Donald Trump a exclus o retragere completă a forțelor americane din Europa, rapoartele indică faptul că Washingtonul ar putea lua în considerare retragerea trupelor din anumite țări NATO, așa cum a prezentat defenseromania.ro.
Rușii vor ca România să nu mai fie în NATO
Pe de altă parte, după întâlnirea cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, avută la Paris, Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a declarat: „Ne-am asigurat încă o dată că aşa cum Franţa a fost alături de România în momentele foarte importante ale ţării noastre, şi astăzi rămâne alături de noi. Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franţa. De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenţei militare franceze în România, la solicitarea ţării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte contingente ale ţărilor aliate, ale Statelor Unite, la securitatea ţării noastre, şi am confirmat că această prezenţă va fi consolidată în perioada următoare. Am confirmat continuarea cooperării şi dezvoltării în zona economică şi în industria de apărare, având în vedere nu doar necesităţile regionale, dar şi posibilitatea ca această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori”.
China, iritată de Canada
În altă ordine de idei, şi situaţia din Asia e tensionată. Autoritățile din China au emis un protest oficial față de prezența unei nave de război canadiene în strâmtoarea Taiwan. Chinezii susţin că „subminează pacea și stabilitatea regională”. Asta deşi americanii și alți aliați NATO consideră strâmtoarea o rută internațională de transport maritim.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





