Politic

Rușii au „mutat” 9 Mai și au celebrat la Șprenghi

  • logomytex.png
 

Prefectura, cu sprijinul Garnizoanei Brașov, a organizat marți, la cimitirul de la Șprenghi, un ceremonial militar și religios cu ocazia Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite, de la care se împlinesc anul acesta 70 de ani. Ceremonia de celebrare a Zilei Victoriei asupra fascismului, cum o numesc încă rușii, în avans față de data de 9 Mai, a fost organizată la solicitarea Ambasadei Federației Ruse la București, în pripă și oarecum discret, dată fiind situația geopolitică delicată. În Cimitirul din Șprenghi sunt înmormântați militari români din ambele conflagrații mondiale, dar și soldați sovietici din cel de-al Doilea Război Mondial. De altfel, în fața mormintelor se află Monumentul ostașului sovietic. La ceremonie au participat atât reprezentanți ai Ambasadei Rusiei la București, cât și ai ambasadelor din Azerbaidjan și din Belarus, din partea brașovenilor fiind prezenți viceprimarul Brașovului Adina Durbacă, dar și reprezentanți ai Prefecturii, ai Consiliului Județean Brașov și ai Partidului Național Liberal.

Pe teritoriul României există câteva zeci de cimitire și monumente dedicate soldaților sovietici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button