Rupătorul de Contracte

În 4 aprilie, ministrul Transporturilor a jucat o scenetă pe șantierul centurii ocolitoare a orașului Mihăilești (județul Giurgiu), unde se dusese într-o vizită „inopinantă” (vai!), cu un întreg alai de ziariști după dânsul. Acolo, având grijă să „dea bine” în fața pozarilor și-a aparatelor de filmat, a rupt contractul cu firma ce trebuia să execute lucrările. Om hotărât, ce să mai, uite că taie-n carne vie! – și-or fi spus unii. E drept, centura aceea ocolitoare trebuia finalizată în 2017. Dar la fel de drept este că înainte cu vreo două săptămâni de vizita „neanunțată”, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere declarase deja că acel contract va fi reziliat, iar Compania va finaliza lucrarea în regie proprie.

Deunăzi, același ministru Cuc a repetat scenariul, semn că a început să-i placă: a făcut o vizită de lucru, să zic așa, pe șantierul centurii ocolitoare a orașului Tecuci, tot însoțit de ziariștii convocați în acest scop, și a rupt contractul cu firma ce trebuia să finalizeze lucrarea, termenul fiind sfârșitul anului 2016. Constructorul a invocat, ce-i drept, „probleme tehnice”, orice ar însemna asta, dar sunt, totuși, doi ani și aproape jumătate întârziere.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Cuc a mai vizitat un șantier. Unul din județul Brașov, vizând reabilitarea DN73, lucrare contractată în 2011, la care lucrările au început în 2014, iar până acum, în 2019, nu s-au realizat decât în procentaj de 42%. Cum avea deja mâna formată, dl. Cuc a rupt – în fața presei, desigur – și acest contract. Deh, și-a descoperit și dumnealui un talent!

Problema cu acest mod de acțiune este că toate procedurile trebuie luate de la zero, iar apoi mai trece un timp de la semnarea noilor contracte până la reluarea lucrărilor. Gândiți-vă: dacă în cazul DN 73, au trecut vreo trei ani de la semnarea contractului până la începerea propriu-zisă a lucrărilor și dacă din 2011 până acum, în 2019, s-au realizat abia 42 de procente din lucrare, câți ani vor mai trece până la finalizarea ei? Valabil și în celelalte cazuri.

Ce a făcut, de fapt, ministrul Cuc, Rupătorul de Contracte? În loc să găsească soluții pentru urgentarea lucrărilor, a ales o variantă pentru întârzierea și mai mult a lor. Cine câștigă? Păi, guvernanții, care nu mai trebuie să plătească până la capăt, că și așa banii de investiții s-au dus în umflarea salariilor de bugetari, spre a face în ciudă celor din sectorul privat. Cine pierde? Se știe, ca întotdeauna…