România este tot mai departe de spațiul Schengen
Cu toate că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat că ar fi benefică o lărgire a spațiului Schengen, în care să fie incluse România și Bulgaria, oficialii germani ne dau o cruntă lovitură.
Thomas de Maiziere, ministrul german de Interne, a afirmat că nu vede pentru România și Bulgaria nici o posibilitate să intre în spaţiul Schengen.
„Sincer vorbind, mai au un drum lung de parcurs”, a subliniat responsabilul german la sosirea la Reuniunea Consiliului UE pentru justiţie şi afaceri interne.
De asemenea, ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaueble, nu a dat șanse nici nei accederi prea rapide a României și Bulgarie la zona euro, justificând astfel: „Statele care intră în zona euro trebuie să fie capabile să gestioneze o monedă stabilă şi puternică, asupra căreia nu vor putea să intervină cu devalorizări”.
potrivit b1.ro, mai tranşant decât Schaueble a fost preşedintele comisiei de finanţe a Uniunii Creştin Sociale (CSU – aliața bavareză a Uniunii Creştin Democrate a cancelarului Angela Merkel), Hans Michelbach, care s-a pronunţat clar împotrivă extinderii zonei euro şi a spus direct că România şi Bulgaria nu îndeplinesc condiţiile pentru a se alătura.
Asta, cu toate că, în discursul ținut miercuri de Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene a declarat că printre prioritățile pe care le are în ultimii doi ani de mandat se numără extinderea zonei Schengen și a zonei euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.