Politic

Robert Negoiță, bănuit că vrea „să vândă” alegerile

 

Preşedintele executiv al PSD Sector 5, Ilie Rafael, solicită demisia preşedintelui PSD Bucureşti, Robert Negoiţă, pe motiv că vrea să „vândă” alegerile din sector, relatează Mediafax. 

„De un an de zile, de când am venit alături de domnul preşedinte Cristian Rizea în organizaţia PSD Sector 5, am muncit pentru acest proiect pe care ni l-am asumat încă de atunci -1 februarie 2015- acela de a câştiga, prin Cristian Rizea, Primaria Sectorului 5. Ne batem de un an de zile cu mafia lui Vangelie şi nu este normal ca acum, cineva, oricine, să încerce să îşi bată joc de noi toţi cei din Sectorul 5. Vrem să îi transmitem lui Robert Negoiţă şi lui Vanghelie, că organizaţia PSD Sector 5 îl susţine în totalitate pe Cristian Rizea că şi candidat al nostru, al PSD-ului Sector 5”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Sector 5. „Dacă intenţia lui este să vândă aceste alegeri lui Vanghelie ar trebui să îşi asume acest lucru şi să ne spună concret, nu să se folosească de funcţia pe care i-a dat-o partidul pentru a îndepărta oamenii care îl deranjează”, se precizează în comunicat.
Social-democrații au mai anunțat că PSD-iștii vor protesta luni, începând cu ora 10.00, în faţa Primăriei Sectorului 3.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button