Politic

REUNIUNE. Din ciclul „se discută”, Prefectura vrea nod de transport de importanță europeană

  • article_253342_1.jpg
 

Prefectul Ion Gonțea a participat ieri la reuniune de lucru pe tema transportului de persoane și de mărfuri din Zona Metropolitană Brașov. Acest eveniment a fost organizat la inițiativa subprefectului Ciprian Băncilă, în colaborare cu Asociația Regională de sprijin a Mediului de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă. „Scopul întâlnirii a fost de a iniția elaborarea unei strategii care să aibă în vedere transformarea Brașovului într-un nod de transport și comunicații de importanță europeană”, a declarat subprefectul Ciprian Băncilă. Prefectul Ion Gonțea a apreciat că se impune urgentarea demersurilor de elaborare a unui studiu urbanistic cu definire funcțională a tipurilor de zone de dezvoltare: „Trebuie să evităm ca pe viitor zonele industriale să fie înconjurate de zone rezidențiale. Importante sunt regulile de urbanism, pentru că ne-am obișnuit să construim mult și prost!”.
Referitor la rețeaua de transport din Zona Metropolitană, prefectul le-a cerut autorităților feroviare și rutiere să gândească un program de investiții pe termen scurt, mediu și lung, în conformitate cu nevoile reale ale comunităților și cu cerințele internaționale: „Sunt multe măsuri care trebuie avute în vedere, cum ar fi extinderea transportului ecologic, introducerea circulației feroviare de mare viteză sau protejarea căilor ferate care străbat zonele locuite”.     (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google