Reorganizare – In curand buletinele se vor elibera la sediul Primariei Brasov

Pana la sfarsitul anului, noul sediu al SPCLEP va fi dat in folosinta
Brasovenii care trebuie sa-si reinnoiasca actele de identitate la birourile amenajate in incinta Inspectoratului Judetean de Politie Brasov nu vor mai trebui sa indure conditiile improprii, deoarece pana la sfarsitul anului in cladirea veche a Primariei va fi deschis noul sediu renovat al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanei (SPCLEP).
Directorul executiv al SPCLEP, George Rosca, ne-a spus ca lucrarile au fost urgentate pentru a putea la sfarsitul acestui an sa fie taiata panglica noii locatii: „Lucrarile de executie sunt in graficul de lucru, acum municitorii aduc ultimele retusuri. Noul sediu va oferi atat populatiei, cat si functionarilor un cadru optim si propice de desfasurare a activitatii”. Persoanele nu vor mai fi nevoite sa astepte in picioare sa le vina randul, deoarece in noul sediu vor fi amenajate sali de asteptare dotate cu mese si scaune. Urmeaza sa fie aduse si niste panouri informative care vor „tapeta” peretii salilor si care vor contine datele necesare pentru intocmirea actelor. Va fi infiintat un birou pentru eliberarea actelor, pentru a evita aglomeratia si pentru ca lucrurile sa mearga cat mai repede. Procesarea documentelor se va face in alte spatii, unde publicul nu va avea acces. Reprezentatii SPCLEP Brasov s-au gandit sa vina in sprijinul populatiei si vor deschide si o casierie proprie, unde persoanele vor putea sa-si platesca toate taxele fara a fi nevoiti sa se plimbe prin tot orasul. Rosca a spus ca „am preferat aceasta locatie deoarece este mai cunoscuta populatiei.” (I.B.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




