Politic

„Reciclatorii” au devenit o pacoste

 

Reprezentanții Ecorom Ambalaje, organizatorul campaniei „Orașul Reciclării”, au avut la începutul acestei săptămâni o întâlnire cu cei de la Primăria Brașov, Poliția Locală și cei doi operatori de salubritate din municipiu, respectiv Comprest și Urban, scopul discuțiilor fiind identificarea modalităților de îmbunătățire a rezultatelor în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor. O mare problemă a Brașovului, susțin reprezentanții Primăriei, este furtul de deșeuri reciclabile din „clopote” sau din containerele din cartiere. 

De altfel, „reciclatorii” sustrag aceste deșeuri de mulți ani și, până acum nici o măsură de combatere a lor nu s-a dovedit eficientă. 

Potrivit legislației, singurii abilitați să colecteze deșeurile reciclabile sunt cele două firme de salubrizare care au semnat contract cu Primăria Brașov. „Odată cu activitatea de salubrizare, ne-a fost delegată și cea de colectare a deșeurilor municipale, în care sunt incluse și cele reciclabile. Practic, noi și Comprest-ul avem exclusivitate pentru acest serviciu”, a afirmat directorul Sucursalei Brașov a Urban SA, Sebastian Iakab. De altfel, el a precizat că în 2008-2009, perioadă în care numărul centrelor de colectare început să crească, „aveam un grad de colectare a deșeurilor reciclabile de 8%. Acum avem 3,5%”. 

Pentru a rezolva această problemă, au afirmat reprezentanții municipalității brașovene, începând cu luna februarie, Poliția Locală Brașov a efectuat mai multe razii în cartiere. „Au fost aplicate 68 de amenzi, în valoare totală de 16.375 de lei, cele mai multe mai multe dintre sancțiuni fiind pentru sustragerea deșeurilor reciclabile. De asemenea, au fost constatate și șapte infracțiuni, pentru care sunt cercetate 14 persoane. Tot în această perioadă a fost confiscată și cantitatea de 28,5 de metri cubi de deșeuri plastice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea. 

Pe de altă parte, Iakab a afirmat că ar trebui rezolvată și problema centrelor de colectare din cartiere: „Multe dintre ele au fost autorizate înainte de anul 2014, când a apărut noua Lege a salubrizării. Cred că ar trebui ca aceste centre să treacă printr-un nou proces de autorizare, cu respectarea tuturor condițiilor legale”. 

(R.C.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google