Politic

Realizează PSD în ce belea a intrat? (II)

 

Scriam despre lista greșelilor comise în timp-record de mai-marii PSD, începută cu încercarea de a promova pe șest și fără dezbatere publică actele normative privind grațierea și modificarea Codurilor (tentativă dejucată de președintele Iohannis, care s-a dus să prezideze respectiva ședință de Guvern), continuată cu bâlbâielile lui Liviu Dragnea – care într-o zi știa, iar în cea de-a doua habar n-avea de proiectele acelea – și ale premierului Grindeanu, un personaj plat, genul care execută ce i se ordonă, fără a avea mari dileme și apăsări.

Lista a continuat cu prestația lamentabilă și, în același timp arogantă a personajului care ocupă portofoliul Justiției. Un domn pe nume Florin Iordache, care ne-a arătat în primul rând că are probleme când trebuie să lectureze cursiv un text. În al doilea, a treilea și-al patrulea rând, a arătat un tupeu încremenitor, o aroganță iritantă și-o capacitate uluitoare de a minți fără să clipească și de a se contrazice aproape în fiecare zi. Câteva exemple: a organizat un simulacru de dezbatere publică DUPĂ primele proteste de stradă; a răspuns „nu” de două ori la întrebarea dacă va beneficia vreun om politic din România de ordonanța grațierii; a răspuns tot cu „nu” la întrebarea dacă actele normative îl avantajează pe Liviu Dragnea; a răspuns „mai departe” la întrebarea dacă va fi avantajat dl. Dragnea în dosarul Referendumul și fosta soție a acestuia, care este și dânsa subiect de dosar penal; a răspuns „continuați” la întrebarea dacă e favorizat Dan Voiculescu de prevederile privind grațierea; a răspuns de 24 de ori cu „altă întrebare” într-o conferință de presă; a trimis un secretar de stat să discute cu protestatarii, în prima zi de manifestație; a dat bir cu fugiții din sala de ședințe de la Parlament, atunci când niște deputați l-au flancat, purtând coli A4 pe care era scris „Rușine!”.

Toate chestiile astea, plus bomboana pe colivă a adoptării hoțește, noaptea, a ordonanțelor privind modificarea Codurilor Penal și de Procedură Penală, ca și aberațiile lansate de la vârful PSD, care acuzau că protestele ar fi „o nouă mineriadă” (asta, venind de la partidul lui Ion Iliescu!!!) ori vorbeau despre „lovitură de stat” sau „campanie de dezinformare profesionistă” (dl. Dragnea, ieri), bașca amenințările voalate à la Codrin Ștefănescu („abia reușim să-i ținem pe-ai noștri să nu iasă și ei”) echivalează cu încercarea de a stinge un incendiu turnând benzină peste el.   

(va urma)

citește și:

Realizează PSD în ce belea a intrat? (I)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button