REACŢIE. Deoarece hotărârile privind repartizarea bugetară pe localități au fost blocate, Conducerea CJ Brașov și primarii PNL și PSD vor să facă plângeri penale contra prefectului Gonțea

Peste 30 de primari brașoveni (din PNL și PSD), au participat ieri la o dezbatare convocată de conducerea Consiliului Județean Brașov. Edilii au fost informați că, drept urmare a unei acțiuni în contencios administrativ, prefectul Ion Gonțea a blocat punerea în aplicare a repartizării bugetului județean pe localități și, în consecință, a execuției bugetare.
Președintele CJ, liberalul Aristotel Căncescu, a anunțat că va formula o plângere penală împotriva lui Gonțea, cerând edililor să facă același lucru. În ceea ce-l privește, prefectul spune că nu a făcut altceva decât să respecte legea, deoarece a constatat discriminări, 17 localități neprimind nici un ban.
Peste 30 de primari din județ, reprezentând PNL și PSD, au fost convocați ieri la o dezbatere la Consiliul Județean Brașov, în vederea stabilirii unei strategii pentru deblocarea fondurilor bugetare, în condițiile în care Prefectura a atacat la instanța de contencios administrativ hotărârile privind repartizarea pe localități a bugetului pe anul în curs. Instanța a decis ca până la soluționarea cauzei execuția bugetară să fie suspendată. Astfel, întocmirea bugetelor locale nu va fi validată, iar orice plată, inclusiv privind salariile și cheltuielile de funcționare ale primăriilor, nu va putea fi onorată.
Reamintim că la repartizarea bugetară un număr de 17 primării – dintre care 13 democrat-liberale – nu au primit nici o finanțare de la bugetul județean, aspect care a generat reacția conducerii Prefecturii.
„Domnul prefect o să plătească!”
În timpul discuțiilor cu primarii, președintele CJ, Aristotel Căncescu, a spus că „este vorba despre o plângere penală comună pe care Consiliul Județean o s-o facă împreună cu primarii PNL și PSD, pentru că prin blocarea bugetului județean, localitățile au rămas la rândul lor blocate. Domnul prefect Ion Gonțea se comportă ca un prim-secretar. Într-o conferință de presă pe care a avut-o ieri chiar spunea că s-au dat bani la localitățile sărace. Păi tocmai acesta e rolul nostru, să dăm bani localităților sărace, să facem o distribuire a bugetului Consiliului Județean astfel încât aceste localități sărace să poată să supraviețuiască. Atitudinea prefectului este abuzivă, pentru că nu are dreptul să discute despre oportunitatea alocării fondurilor. Poate să vorbească despre legalitate, dar noi am asigurat cadrul legal prin ședința pe care am organizat-o, iar alocarea sumelor a fost decisă prin votul majorității consilierilor județeni. Domnul prefect o să plătească pentru ceea ce face”.
Căncescu a mai spus că sunt primării care trăiesc exclusiv din banii alocați de Consiliul Județean, fiindcă din fonduri proprii nu adună nici măcar un miliard de lei vechi pe an: „Sumele pe care le-am repartizat sunt sume în bătaie de joc, aproximativ 350 de miliarde de lei vechi pentru tot județul, în timp ce municipiul Brașov își bate joc de banul public. Dacă acest Guvern PDL s-ar ocupa de primăriile din județul Brașov și ar aloca sumele într-un mod corect, nu s-ar mai ajunge la asemenea situații aberante!”.
Primarii au fost sfătuiți să inițieze acțiuni individuale în justiție împotriva prefectului Ion Gonțea pentru abuz în serviciu, fiind anunțați că vor primi asistență juridică. Pe de altă parte, președintele CJ Brașov (care prezidează și filiala PNL) a spus că europarlamentarii liberali și social-democrați vor sesiza „abuzul prefectului Gonțea” la Parlamentul European.
„Demersul prefectului destabilizează bugetele”
La rândul său, vicepreședintele CJ, Ion Ochi, a afirmat că „demersul prefectului destabilizează bugetele locale ale primăriilor cărora le-au fost repartizate sume de bani pentru echilibrare. Acestora li se refuză bugetele de către Direcția Finanțelor Publice, plus că a trecut deja un trimestru din anul bugetar 2010. Pe căile de atac și pe fond în contencios vom avea încă un trimestru care se va epuiza, iar dacă trebuie să angajăm lucrări noi, metodologia de achiziții publice mai durează încă trei luni și vom ajunge în… trimestrul al IV-lea să folosim acești bani!”
Sursa citată a mai spus că în localitățile unde există contracte multianuale și sunt întârzieri de plată, „achităm deja penalități și există posibilitatea ca anumite firme să facă demersuri pentru închiderea conturilor unor primării”.
Vicepreședintele CJ a precizat că „în ceea ce mă privește, nu-l acuzăm pe domnul prefect de ceva anume. Noi doar spunem că a bloca județul Brașov prin atacul în contencios nu este metoda cea mai bună. E o abordare ușor deplasată și noi vrem să o reglăm amical. Personal, am fost întotdeauna pentru o colaboare între instituții!”.
Ulterior ședinței, președintele CJ, împreună cu primarii, s-au deplasat la biroul prefectului Gonțea, pentru a-și prezenta reclamațiile, dar cel vizat se afla într-o discuție cu sindicaliștii care pichetau Prefectura, motiv pentru care a fost anunțat un protest în ajun sau chiar în ziua de Paști.
„Nu fac decât să îmi exercit atribuțiile legale!”
În ceea ce-l privește, prefectul Ion Gonțea a apreciat că „dl. Căncescu vrea, probabil, să se facă de râs complet. Eu nu fac altceva decât să îmi exercit atribuțiile legale, care îmi impun să veghez la respectarea actelor normative și să efectuez un control de legalitate asupra actelor emise de forurile deliberative locale și cel județean. Înseamnă asta că fac un abuz?! Îmi pare rău că dl. Căncescu nu a înțeles acest lucru după 10 ani de când se află la Consiliul Județean Brașov. Cred că trebuie să reia legislația privitoare la finanțele publice și la administrația locală și ar înțelege ce greșeli face. Demersul meu este, în fapt, o reacție la sesizările primite din partea unor primari brașoveni care nu au primit nici un ban de la bugetul județean, doar pentru că au o anumită culoare politică. Asta este o discriminare flagrantă!”. Prefectul a menționat că va face și el, după eșecul – „mai mult decât sigur” – al acțiunilor în justiție ale conducerii CJ și ale primarilor „un denunț calomnios împotriva celor care s-au gândit că este bine să nu respecte legea!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





