Politic

Reacția PSD la cererea președintelui Iohannis privind votul din diaspora

 

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a declarat miercuri seară, după mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis privind soluţii la votul din diaspora, că partidul le-a luat în vedere şi se gândeşte la introducerea modificărilor. „Vedem astăzi concluziile anunţate, există şi scrisorile acestea către preşedinţii Camerelor şi doamna premier. Sunt lucruri pe care deja le discutasem, lucruri pe care dorim să le aplicăm şi noi. Le analizăm şi o să vedem în ce fel facem acest lucru”, a declarat Mihai Fifor într-o intervenţie la Antena 3. Acesta a mai adăugat că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) are pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă în acest sens şi dacă va fi adoptată, ea va „produce efecte”. Fifor a mai dat apoi asigurări că „nu ne va opri nimic” şi că PSD va înlătura toate greutăţile pentru votul românilor aflaţi în străinătate. „Dacă e nevoie şi va fi nevoie toţi colegii parlamentari să vină pentru o sesiune extraordinară, sigur că nu ne va opri nimic să facem acest lucru pentru că în cele din urmă este important să avem modificările necesare pentru a înlătura toate deficienţele pe care le-am văzut în 26 mai”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt. Cu toate astea, în ce priveşte votul prin corespondenţă, social-democratul a subliniat că există anumite rigori de care românii trebuie să ţină cont. „Cetăţeanul român care trăieşte în străinătate trebuie să se înregistreze într-un anumit registru, sunt necesare date de identificare ale cetăţeanului respectiv. Este important ca toată lumea să ştie că aceste rigori se vor aplica odată ce se va adopta un astfel de proces legislativ”, a precizat Mihai Fifor.

Citiți și:

Iohannis cere urgent lege pentru vot anticipat și prin corespondență


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare