PROTEST și la instanțele din Brașov! Grefierii nu vor lucra mâine
Personalul auxiliar de specialitate si personalul conex al Curții de Apel Brașov și-a întrerupt activitatea, astăzi, între orele 10.00 și 12.00, asemenea colegilor lor de la alte instanțe, în semn de protest faţă de anularea pensiilor de serviciu.
Mai mult, conform unui comunicat remis de Curtea de Apel Brașov, mâine va fi întreruptă total activitatea.
„În cursul zilei de 28.01.2020, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul Curţii de Apel Braşov a informat conducerea instanţei că va întrerupe total activitatea, în semn de protest faţă de iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu. În acest interval de timp nu va fi efectuat nici un act de procedură sau activitate specifică funcţii fiecărui salariat în parte. Grefierii planificaţi în şedinţele de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente şi a celor cu arestaţi, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată şi nu vor efectua nici un fel de activităţi specifice funcţiei sau alte acte de procedură decât cele pentru soluţionarea cauzelor urgente. Întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activităţii pe tot parcursul zilei.
Magistraţii judecători din cadrul Curţii de Apel Braşov înţeleg şi respectă dreptul la protest al personalului auxiliar şi conex al instanţei”, se arată în comunicat.
Și reprezentanții Tribunalului Brașov au anunțat că, pe lângă protestul de astăzi, începând de mâine, „întreaga activitate a personalului auxiliar de specialitate și conex (cu excepția cauzelor urgente și cu arestați) se suspendă”. Transmiterea documentelor este posibilă prin fax, e-mail sau poștă.
Activitatea va fi întreruptă și la alte instanțe din țară, din același motiv.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.