Protest în Parlamentul României!
Președintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, se află în Senatul României unde a susținut un discurs. Câțiva parlamentari ucraineni, veniţi în delegaţie, au protestat. Protestatarii au scris pe o pancartă „În 2008 – Georgia, în 2014 – Ucraina. Cine urmează? Putin, Oprește-te!”. Aceștia au afișat mesajul în Senatul României, chiar în timpul discursului lui Narîşkin, arată presa centrală. Membrii delegaţiei ucrainene au bătut cu palmele în masă. Un membru al delegaţiei a strigat „Afară din Crimeea“, conform Mediafax.
Serghei Narîşkin și-a continuat discursul, în ciuda protestelor. Președintele Dumei de Stat a Rusiei se află la București după ce Rusia a preluat de la România președinția Adunării Parlamentare a Cooperării economice a Mării Negre.
La Bucureşti are loc Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Tema principală de dezbatere este „Realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile în regiunea CEMN: implicarea parlamentară“.
sursa foto: paginaderusia.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.