Politic

PRoTECT. Un plus de protecție împotriva atacurilor teroriste la BRAȘOV

 

În ședința Consiliului Local Brașov de miercuri a fost aprobat pentru cofinanțare, în procent de 10 % de la bugetul local, un proiect numit PRoTECT (acronim de la „Public Resilience using Technology to Counter Terrorism”). 

Valoarea totală a proiectului este de 49.862 de euro, din care suma de 44.875,80 de euro fără TVA reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri UE, restul fiind costurile aferente municipiului Brașov, adică 4.986,2 euro fără TVA.

Din raportul de specialitate aflăm că Brașov este parte a proiectului PRoTECT alături de localitățile Eindhoven (Olanda), Larisa (Grecia), Malaga (Spania) și Vilnius (Lituania). 

Proiectul vizează „protejarea spațiilor publice: îmbunătățirea protecției spațiilor publice, zone urbane și alte ținte ușoare (persoane) prin intermediul instruirilor, schimbului de bune practici și activități de sensibilizare”.

Actuala amenințare în Europa a atacurilor teroriste și perturbarea efectelor în societate necesită o pregătire sectorială în Europa în care tehnologia are o valoare adăugată incontestabilă. Securitatea este identificată drept o prioritate-cheie în Declarația comună privind prioritățile legislative ale UE pentru perioada 2018-2019. Comisia Europeană, Parlamentul și Consiliul European au luat numeroase decizii importante pentru îmbunătățirea încrederii și securității cetățenilor europeni care sunt amenințați de atacuri teroriste și alte acțiuni cu efecte negative. Pe lângă acțiunile legislative și politice pentru a proteja cetățenii, Comisia pune în aplicare planul de acțiune pentru îmbunătățirea locurilor publice”, sunt argumentele prezentei hotărâri. 

Partenerii PRoTECT vor stabili o platformă pan-europeană unde conceptele de protecție a publicului se vor baza pe cele mai bune tehnologii disponibile, folosind principiile ENLETS (Rețeaua europeană a serviciilor de tehnologie a aplicării legii, care reunește 27 de state), de a partaja cel mai bine practici, stimularea și asimilarea cercetării. 

Participând la un astfel de proiect, alături de alte orașe și organisme europene, Brașovul ar avea un plus de imagine și implicare la nivel auropean privind securitatea populației. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare