Proiectul salarizării incită la proteste printre bugetari. Aceștia vor să boicoteze alegerile locale
Funcționarii din Administrația Publică amenință cu proteste și boicotarea alegerilor locale în urma discuțiilor de la Ministerul Muncii pe tema proiectului salarizării, care-i nemulțumește profund.
„La nivelul administraţiei publice locale sunt probabil cele mai de jos salarii, oameni cu studii superioare şi cu vechime în muncă vor câştiga 1.600, 1.700 de lei net şi întrebarea noastră este dacă se mai doreşte ca oamenii să lucreze în sistem sau să plece şi să nu mai avem cu cine lucra”, a declarat Pompiliu Wan Buzduga, vicepreşedintele sindicatului FORUM din Administraţia Publică.
Acesta a menționat și faptul că „nu este normal ca miniştrii şi demnitarii să îşi mărească salariile cu până la 70 la sută”.
După discuţiile cu ministrul Muncii, sindicaliştii din sănătate susţin că era firesc ca cei mai mulţi bani să meargă spre Sănătate.
Și sindicalistii din educaţie au plecat supărați de la discuţiile cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, spunând că sunt nemulţumiţi de proiectul ordonanţei privind salarizarea în sistemul bugetar, deoarece nu prevede nici o majorare salarială în educaţie, şi au ameninţat cu forme de protest, una putând fi boicotarea examenelor de evaluare nașională și bacalaureat.
Noul proiect de Ordonanţă de Guvern pentru salarizarea personalului bugetar, făcut public, marţi, de Blocul Naţional Sindical, prevede creşterea suplimentară cu 10 la sută a salariilor debutanţilor şi sistem de premiere bazat pe criterii de perfomanţă pentru personalul din sănătate şi educaţie, începând cu ianuarie 2017.
Premierul Dacian Cioloș a anunțat marți că proiectul privind salarizarea bugetarilor va corecta unele disfuncționalități din sistem, iar accentul va fi pus pe domeniul Sănătății.
„Mă bucur că după îndelungi discuții cu partenerii sociali venim cu un proiect de act normativ care ar urma să vină cu corectarea unor disfuncționalități în sistemul public de salarizare. (…) Am cerut domnului ministru (al Muncii — n.r.) să analizeze posibilitatea ca, în alocarea bugetară pe care ne-o putem permite, (…) să venim pentru sistemul de sănătate cu o abordare completă, de corectare a salariilor atât pe orizontală, cât și pe verticală”, a spus Cioloș, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.
In imagine aveți creșterile salariale preconizate pentru fiecare sector.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.