Politic

Proiect: Vot electronic la alegeri!

 

La Senat s-a depus un proiect de lege privind introducerea votului electronic la alegerile parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare sau referendum. Cei patru parlamentari care au făcut propunerea au argumentat necesitatea introducerii acestei opţiuni prin problemele apărute la alegerile prezidenţiale din 2014. Printre aceştia se află şi liderul PSRO, Mircea Geoană. Proiectul de lege se află în dezbatere publică până la jumătatea lunii martie.

„Argumentele care au stat la baza elaborării acestui proiect legislativ sunt foarte serioase, având în vedere evenimentele petrecute la scrutinul electoral pentru alegerea preşedintelui României din noiembrie 2014, unde un număr foarte mare de cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor României nu au putut să-şi exercite dreptul fundamental de vot, în special din cauze legate de managementul defectuos al sistemului de organizare a alegerilor din exteriorul României”, spun iniţiatorii, în expunerea de motive, conform Mediafax.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button