Programul „Case pentru specialiști” a iscat interesul a 19 edili brașoveni

Prefectul Ion Gonțea spune că aceștia doresc finanțare pentru realizarea a 176 de imobile, fiind dispuși chiar să cumpere terenurile necesare
Instituția Prefectului Județul Brașov a centralizat recent solicitările venite de la primăriile din județ care doresc să participe la proiectul „Renașterea satului românesc” (lansat recent de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului) și care pot îndeplini condițiile impuse de acest program guvernamental. Potrivit datelor, un număr de 19 localități au anunțat că dispun de terenurile necesare construirii caselor pentru specialiștii care activează în mediul rural. Conform Hotărârii Guvernului nr. 151/2010 privind aprobarea Programului „Renașterea satului românesc – 10 case pentru specialiști”, administrațiile locale trebuie să pună la dispoziție minim 500 mp/locuință și să precizeze dacă optează pentru case tip, cu două sau trei camere.
„Din informațiile primite se dorește construirea a 78 de imobile cu 2 camere și a 98 cu trei camere. Aceste locuințe ar urma să fie distribuite către 107 cadre didactice, 32 medici și asistenți medicali și 40 polițiști. Șapte administrații locale
și-au exprimat intenția de a achita integral sau parțial chiria de la bugetul local”, ne-a declarat prefectul Ion Gonțea.
El a menționat că în unele localități solicitările depășesc norma de 10 case stabilită de minister, dar acest lucru nu înseamnă că nu există posibilități pentru a acoperi necesarul, având în vedere că actul normativ prevede că se poate suplimenta numărul de construcții până la 15, cu aprobarea ministerului de resort. Prefectul a ținut să precizeze că și alte localități din mediul rural
și-au exprimat dorința de a intra în acest proiect, dar în prezent nu dispun de terenurile necesare: „În general e vorba de comunele care au deficit de suprafețe în privința aplicării legilor fondului funciar. Unii edili ne-au informat că sunt dispuși să achiziționeze loturi de pe piață, doar pentru a include comunele pe care le reprezintă printre localitățile beneficiare. În plus, trebuie precizat că administrațiile locale pot primi sprijin guvernamental și pentru extinderea rețelelor de utilități în zonele unde acestea nu există”. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




