Politic

Prin Legea tineretului, autoritățile locale sunt obligate să sprijine, inclusiv cu bani, activitatea tinerilor

 

Senatul a adoptat astăzi proiectul Legii tineretului, care prevede că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, unităţile, instituţiile şi serviciile publice subordonate acestora au obligaţia să sprijine activitatea de tineret cu resurse materiale, financiare şi informaţionale.

Proiectul de lege are ca obiect reglementarea cadrului juridic necesar asigurării elaborării, implementării şi monitorizării politicii de tineret, participării active şi incluzive a tinerilor la viaţa societăţii, în domeniile de interes pentru aceştia, precum şi a cadrului juridic necesar dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor conform necesităţii şi aspiraţiilor acestora.

Potrivit actului normativ adoptat, „la elaborarea politicilor din domeniul tineretului, autorităţile administraţiei publice locale la nivel de comună, convocate public, au obligaţia de a consulta forumuri de tineret”.

„Autorităţile administraţiei publice locale, prin hotărârile organelor sale deliberative, pot acorda facilităţi, inclusiv financiare, tinerilor în vederea utilizării sistemelor de mijloace de transport local”, se arată în proiect.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button