Primarul George Scripcaru va participa la punerea „pietrei de temelie” la AFI BRAŞOV
Evenimentul de „piatră de temelie” a centrului comercial AFI Braşov va avea loc marţi, 12 septembrie 2017, şi va fi precedat de o conferinţă de presă ce va începe la ora 12.00, chiar pe platforma pe care se construieşte obiectivul, după cum am fost anunţaţi.
La eveniment vor participa, printre alţii, Avi Barzilay, CEO AFI Europe, David Hay, CEO AFI Europe Romania, şi George Scripcaru, primarul oraşului Braşov, potrivit invitaţiei primite pentru participarea la acest eveniment.
În comunicatul organizatorilor s-a menționat că centrul comercial AFI Brașov, situat în inima orașului nostru, pe Bulevardul 15 Noiembrie, va aduce un concept unic și modern de shopping. Va avea o suprafață totală închiriabilă de 45.000 de metri pătrați, obţinând recent avizul de construcție. Este al treilea centru comercial pe care AFI Europe îl dezvoltă în România. Se adaugă și cele două turnuri de birouri Clasa A, care vor avea o suprafață de 25.000 de metri pătrați.
Proiectul este dezvoltat pentru a primi certificarea LEED Gold pentru clădiri „verzi” și ar trebui să fie gata la finalul anului următor sau în primul trimestru al anului 2019. Conducerea promite „cel mai mare și mai modern centru comercial din Braşov”, care va crea aproximativ 2.000 de noi locuri de muncă.
AFI Brașov, care se va ridica pe trei niveluri, va avea două intrări principale, una dinspre B-dul 15 Noiembrie, cea de-a doua fiind din partea de sud a orașului. Clienții vor avea parte de 1.700 de locuri de parcare.
În interior se vor găsi 12 tipuri diferite de restaurante, zone fast food, 10 săli de cinema, un cazino, 1.200 mp de spații de divertisment și bowling, teren de joacă și locuri pentru copii.
Va exista și o zonă verde de 3.500 de metri pătrați, care va dispune de o terasă, un loc de joacă și zone de relaxare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.