Politic

Primarul Coliban vrea să retragă municipiul din „„Axa de Dezvoltare Braşov – Bucureşti – Constanţa”

 

Pe ordinea de zi a ședinței de mâine a Consiliului Local Brașov se află un proiect de hotărâre privind retragerea municipiului Brașov din Asociația „Axa de Dezvoltare Braşov – Bucureşti – Constanţa”. Inițiativa îi aparține primarului Brașovului, Allen Coliban.

„În anul 2018 a fost înființată Asociația «Axa de Dezvoltare Braşov – Bucureşti – Constanţa», colaborarea celor trei municipii vizând dezvoltarea infrastructurii turistice, dezvoltarea unor centre energetice de cogenerare, înfiinţarea unor centre sociale, colaborarea pentru schimb de bune practici sau chiar schimb de persoane şi promovarea comună în domeniul turismului.
Consider că rezultatele activității Asociației nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor din punct de vedere al beneficiilor pentru comunitatea brașoveană. În acest sens, am luat cunoștință de H.C.L. nr. 194/30.06.2021 emisă de Consiliul Local al
Municipiului Constanța privind aprobarea retragerii Municipiului Constanța din Asociația Axa de Dezvoltare Brașov- București-Constanța și anularea plății cotizației anuale aferente.
În temeiul prevederilor art. 136 din O.U.G. nr. 57 din 2019 privind Codul administrativ, îmi exprim iniţiativa de a retrage Municipiul Brașov din Asociaţia „Axa de Dezvoltare Braşov – Bucureşti – Constanţa”, se arată în referatul semnat de primarul brașovean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button