Politic
Primarul care și-a spionat amanta s-a întors la birou

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-a întors, azi, la primărie. Acesta a afirmat că acum nu va face declarații și că va veni momentul în care va spune „tot ce trebuie spus“, conform Mediafax. Amintim că acesta e cercetat de procurorii DNA, care îl acuză că folosea Poliția Locală pentru a-și urmări iubita. Ieri, acesta și-a luat o zi de concediu.
Tribunalul București a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca și șeful Poliției Locale ieșene și șeful de serviciu din instituție reținuți joi seară de procurorii DNA. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



