Primarul Braşovului, despre Allen Coliban şi povestea cu vopsitul autobuzelor RATBV: „Mici exemple de administrare useristă”
Primarul Braşovului, despre Allen Coliban şi povestea cu vopsitul autobuzelor RATBV.
„Mai țineți minte cum ne povestea fostul primar, exact cu o săptămână înainte de alegeri, că orașul va fi inundat de autobuze noi? Bine că nu l-a crezut lumea, că cele 15 autobuze noi pe motorină, pe care le-a cumpărat în leasing, cu 530.000 de euro bucata (la care se adaugă cheltuielile cu leasingul), au zăcut uitate într-un garaj. După ce s-a pozat omul cu ele, n-au mai fost de interes… Am fost surprins să aflu ce se petrece și le-am făcut repede recepția, ca să le putem introduce, în sfârșit, în circulație (Detalii, AICI)”, a declarat George Scripcaru, actualul primar al Braşovului.
Primarul Braşovului: „Astăzi mai circulă doar 7 din cele 15 autobuze”
„Din păcate, nu este asta singura problemă pe care am descoperit-o la parcul auto al RATBV. Fostul primar mai cumpărase anul trecut și 15 autobuze second-hand, tot pe motorină, pe care le-a vopsit verzi (erau roșii), să nu se prindă lumea că nu sunt noi, și puțin după ce au fost puse în circulație, s-au defectat. Astăzi mai circulă doar 7 din cele 15 autobuze, restul de 8 sunt abandonate în parcul RATBV de la Rulmentul și sunt folosite doar pentru piese de schimb. De ce? Pentru că autobuzele au garanție doar pentru motoare și, ce să vezi, nu motoarele s-au defectat”, a mai relatat George Scripcaru.
„Așadar, RATBV plătește în continuare leasing financiar pentru 15 autobuze din care folosește doar 7! Costul autobuzelor, fără cheltuielile cu leasingul, este 3,13 milioane de euro, reprezentând bani aruncați aiurea. Acestea sunt mici exemple despre ce a lăsat în urmă administrația useristă”, a concluzionat edilul Braşovului, prezentând şi un filmuleţ – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Iar mănâncă rahat “politicianul” penal
Vezi că te solicita de la Centru sa cotizezi cu bani, cam la ce afaceri te ai gândit?
Ceva retrocedări terenuri, defrișări,noi cartiere de blocuri,sau ramai la firmele abonate de ani și ani de zile la contracte “publice”?
De ce nu dați, domnilor ziariști,ceva realizări …ceva bun legat de primarul ăsta?
Va zic eu , deoarece nu există! Doar comentează ca fraierul,nu e bun decât la afacerile pe banul public.Hai cu betoanele, Scripcarel!
Vinitura penală de ce nu e în pușcărie. Și, dacă e cazul, să-i țină de urât și pluseristul fără diplomă.
Iar ma-ta sa le duca pachet si sa le faca vizite conjugale.
Boschetarul a dat de băutură… Și-au făcut pomană brașovenii și, na, iară-i beat. Uită când se „lăuda” pe aici că bețiva de mă-sa l-a slobozit în cârciumă. Noi nu uităm. Sau când se lăuda cu deviațonismul său de pârțag. Sigur… Citeşte mai mult »