Primaria face demersuri pentru accesarea de fonduri europene

Unul dintre programele mari, pentru care ar putea fi primiti 50.000 de euro, vizeaza crearea unui centru al ONG-urilor brasovene
Departamentul pentru strategia programelor de dezvoltare si protectia mediului (DSPDPM) din Primaria Brasov va promova curand un proiect denumit „Kronstadt-Centrul ONG-urilor brasovene” la Fundatia pentru dezvoltarea societatii civile din Bucuresti. Programul are drept scop amenajarea unui sediu al ONG-urilor, care va fi pus la dispozitie de municipalitate. Personalul acestui centru va oferi servicii de consiliere si asistenta pentru cetateni, ONG-uri si autoritatile locale.
In plus, va fi creat un site unde vor putea fi gasite informatiile necesare despre activitatea ONG-urilor din judetul Brasov, vor fi constituite grupuri consultative care se vor reuni periodic pentru a stabili diverse lucruri. Inspectorul de la SPDPM Brasov, Violeta Bulgariu, a spus ca „acesta este un proiect de circa 50.000 de euro, iar rezultatele ar trebui sa se vada in 6 luni de la depunere”.
A mai fost depus si un proiect denumit „Programul de actiune pentru promovarea cetateniei europene active 2004-2006”, prin care se doreste un schimb de experienta cu cetatenii UE, bugetul ridicandu-se la circa 10.000 de euro.
„In vara lui 2006 vom afla daca vom primi banii pentru programul de investitii vizand reabilitarea zonelor pietonale din centrul istoric al Brasovului. Costurile sunt de 2,7 milioane de euro, iar pe 15 octombrie a fost depusa documentatia necesara selectiei nationale. Trebuie precizat ca in prima faza au fost depuse 40 de dosare, dintre care au fost trimise spre analiza la Bucuresti doar jumatate”, ne-a mai spus Bulgariu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




