Primăria Brașov, la un pas de a-i fi blocate conturile / George Scripcaru l-a arătat cu degetul pe Allen Coliban

Primăria Brașov, la un pas de a-i fi blocate conturile.
Primarul George Scripcaru a amintit astăzi, într-o conferință de presă, de faptul că urmau să fie blocate conturile Municipalității, din cauza neplății unor facturi de 2,5 milioane de lei. În acest sens, el a făcut trimitere către fostul edil Allen Coliban.
Primăria Brașov, la un pas de a-i fi blocate conturile
„ISO Mediu s-a dus la un executor judecătoresc și avem somație, înștiințare de blocare a conturilor primăriei pentru că trebuie să-și ia banii. Acest prejudiciu a fost produs de fostul primar, dintr-o inconștiență crasă. Ajungi să-ți fie blocate conturile, să te execute pentru că n-ai vrut să faci un lucru simplu, să inițiezi un proiect de hotărâre care să corecteze o eroare pe care tot tu ai făcut-o într-o anumită etapă, într-o anumită perioadă și cu încălcare legii și a normelor. E hoție sau prostie? Eu cred că e mai mult prostie… Cu alte cuvinte, această somație privind blocarea conturilor Primăriei a venit ca urmare a faptului că Primăria Municipiului Brașov nu a plătit facturi de 2,5 milioane de lei care reprezintă componenta de sortare care trebuia să fie prinsă în tariful de sortare al municipiului Brașov, municipiul Brașov având delegată această gestiune către ISO Mediu. Pentru că Primăria Municipiului Brașov nu a înțeles încă de la începutul anului să corecteze Hotărârea de Consiliul Local prin care au fost stabilite tarifele de salubritate pe raza Municipiului Brașov și să includă componenta de sortare în așa fel încât, prin sortare și reciclare, cetățenii să beneficieze de o reducere a facturii într-o anumită perioadă, după ce se produce această componentă de sortare și reciclare”, a declarat George Scripcaru, conform Transilvania 365.
Primarul a mai spus că nu va solicita un audit al perioadei cât a fost în funcție Allen Coliban, pentru că acesta este făcut în fiecare an de către Curtea de Conturi.
În conferința de presă, George Scripcaru a vorbit și despre situația Poliției Locale – AICI, dar și referitor la cazul FC Brașov – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





