Politic

Primăria BRAȘOV încearcă să obțină suspendarea unor dezvoltări imobiliare de pe raza comunei Sânpetru

Municipalitatea brașoveană face demersuri pentru a suspenda dezvoltări imobiliare de pe raza comunei Sânpetru, care afectează în mod direct cetățenii din Brașov, în zona străzilor 13 Decembrie și Ciobanului – Safirului.

Având în vedere că zona aceasta este situată pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru, aprobarea PUZ-ului s-a făcut de către Consiliul Local al acestei comune.
Toate conexiunile acestei zone sunt cu municipiul Brașov, neexistând legătură directă cu Sânpetru, iar terenul este situat pe partea dinspre Brașov a ocolitoarei.

Potrivit Primăriei Brașov, aprobarea PUZ-ului care permite construirea a aproximativ 2.000 de apartamente s-a făcut fără a ține cont de capacitatea străzii 13 Decembrie de a prelua un volum atât de mare de vehicule, mai ales că la orele de vârf această stradă, în special în zona pasajului spre Sânpetru, este deja blocată de navetiști. La asta se adaugă și lipsa infrastructurii educaționale din comună, fapt ce îi obligă pe cetățenii din Sânpetru să apeleze la creșele, grădinițele și școlile din oraș, punând o presiune suplimentară pe aceste unități de învățământ. În aceeași zonă, un alt dezvoltator imobiliar dorește realizarea a peste 400 de apartamente.

Municipalitatea a luat decizia să reacționeze la aceste proiecte imobiliare aprobate de administrația publică din Sânpetru, având în vedere repercusiunile pe care le au aceste proiecte asupra brașovenilor.

„Săptămâna trecută, în ședința de Comisie Tehnică de Urbanism și o ședință comună cu Comisia de Circulație, am avut două PUZ-uri, care propun dezvoltări ample de 2.000 de apartamente, respectiv de 400-500 de apartamente într-o zonă deja aglomerată. Mă refer la Tractorul nou, zonă care ar deversa tot acest trafic în artera 13 Decembrie. Chiar dacă aceste dezvoltări sunt de partea Brașovului din punct de vedere al centurii, ele administrativ-teritorial țin de Sânpetru. Nu putem să nu intervenim și să nu blocăm aceste dezvoltări, pentru că ele ar genera extra trafic și ar genera extra probleme pentru cetățenii Brașovului. Cred că nici pentru viitorii locatari ai unor astfel de dezvoltări nu ar fi o bucurie să stea blocați în trafic la ore de vârf, în condițiile în care strada 13 decembrie este o arteră deja subdimensionată, o arteră care cu greu face față volumului de trafic dinspre Tractorul zona nouă și dinspre Sânpetru. Prin urmare, astfel de dezvoltări pot fi luate în considerare de-abia după ce vom dezvolta căi alternative de circulație și avem proiecte în acest sens. Legat de zona nouă a cartierului Tractorul, tot ceea ce ține de Brașov este sub controlul nostru și încercăm să rezolvăm din problemele pe care le-am preluat de la precedenta administrație. Ceea ce ține de Sânpetru, vom ataca pe toate căile legale. Nu dăm avizul pentru circulație și am făcut plângere prealabilă. Urmează să avansăm cu demersurile de suspendare a PUZ-urilor care creează aceste probleme și care au fost deja aprobate de către Sânpetru”, a declarat primarul Allen Coliban, astăzi.

Primarul Coliban a precizat că aceste demersuri nu au ca scop blocarea investițiilor imobiliare, ci corelarea lor cu proiectele de infrastructură care ar permite un acces facil spre această zonă. Astfel, conform primarului, proiectul cel mai avansat este Strada Narciselor, care însă are un grafic de execuție de 36 de luni, iar data estimată pentru începerea lucrărilor este începutul anului 2024.

În paralel, primăria are în faza de studiu de prefezabilitate pasajul peste liniile de cale ferată care să facă legătura între Tractorul și Calea Feldioarei în zona Dedeman. În același timp, primarul Brașovului a discutat cu primarul comunei Sânpetru și cu reprezentanții Agenției Metropolitane pentru amenajarea a încă trei legături cu Sânpetru.

„Legat de alte zone din Brașov, pe platforme industriale precum platforma Roman, vrem să evităm aceste greșeli din trecut și să începem cu un master-plan, cu o viziune unitară la nivelul celor 100 de hectare pe care această platformă le cuprinde. Aceste sute de hectare vor trebui să răspundă unor funcțiuni urbane de care cartierul Astra are nevoie: deficitul de parcuri, deficitul de infrastructură educațională, pe lângă nevoile dezvoltatorilor de a avea un front de dezvoltare imobiliară. Prin urmare facem un master-plan, îl discutăm, cădem de acord cu dezvoltatorii, dar vom pune pe tapet și vom porni de la nevoia aceasta de parcuri, de infrastructură educațională și de funcțiuni urbane deficitare din zonă”, a explicat primarul.

Despre Șchei

Și în cazul proiectelor imobiliare care vizează dealurile din jurul Șcheiului, primarul a spus că va face toate demersurile legale ca dezvoltările din acea zonă să se facă în conformitate cu specificul zonei, dar și cu capacitatea rețelelor edilitare de a le susține.

„Dacă ne referim la un alt front de dezvoltare imobiliară cu foarte mare interes și cu foarte multă presiune, cel reprezentat de dealurile din Schei, acolo mergem deja în instanță. Avem aproape o sută de litigii cu dezvoltatori imobiliari, care ne obligă uneori prin decizii de instanță să emitem certificate de urbanism. Însă și acolo avem argumentele de partea noastră, argumente care țin de subdimensionarea infrastructurii edilitare, de subdimensionarea canalizării, de subdimensionarea străzilor. Toate aceste lucruri sunt argumente logice împotriva unor dezvoltări ample pe dealuri”, a precizat primarul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button