Politic

Primaria a primit tractoare si imobile in schimbul unor datorii la buget

  • logomytex.png
 

Consilierii locali au acceptat ieri, intr-o sedinta ordinara, ca municipiul Brasov sa devina proprietarul unor tractoare, al unei baze sportive, precum si al unei cladiri si al doua garaje, in schimbul datoriilor acumulate la bugetul orasului de catre o serie de firme. Astfel, a fost aprobata stergerea debitelor societatilor Tractorul UTB SA, Metrom SA, SC CCCF Bucuresti SA si ale Filialei Drumuri si Poduri Brasov, precum si efectuarea „trocului” mentionat, in conditiile in care firmele in cauza nu dispun de lichiditati. Potrivit raportului de specialitate, uzina Tractorul UTB datora bugetului local suma de 10,9 milioane de lei RON, bani care reprezinta impozite si taxe restante. Printr-o adresa, conducerea societatii Tractorul SA a solicitat ca darile catre stat sa fie stinse si a si sugerat ca varianta de reglare a conturilor achizitionarea de tractoare. Masinile agricole, care ar urma sa fie preluate la pretul de livrare pe piata interna, ar urma sa se afle in administrarea Regiei Publice Locale a Padurilor „Kronstadt” Brasov. O parte dintre cladirile din baza sportiva a uzinei Metrom au fost preluate mai demult de municipalitate tot in vederea stingerii datoriilor, complexul valorand, potrivit raportului unei comisii de evaluare, 443.629 de lei RON. Deoarece debitele la bugetul local erau de 790.834 de lei RON, s-a decis ca diferenta de bani sa fie acoperita prin preluarea intregii baze sportive in patrimoniul municipiului. Alte societati cu datorii la bugetul local sunt SC CCCF Bucuresti SA si filiala din Brasov, Drumuri si Poduri S.A., ale caror debite se cifreaza la 231.600 de lei RON. Si in cazul acestor societati a fost infiintata o comisie care a mentionat ca imobilul cu etaj si cele doua garaje ale firmelor ar putea acoperi datoriile acumulate. In proiect s-a specificat, insa, ca preluarea e posibila doar dupa clarificarea situatiei juridice si a celei de la Cartea Funciara a imobilelor. Alesii locali au decis tot in sedinta de ieri ca si societatea Hidromecanica SA sa beneficieze de anumite facilitati. Astfel, au fost sterse in cota de 90% datorii de 453.558 de lei RON. Insa datoriile de 1,3 milioane de lei RON, acumulate in ultimele 18 luni, au fost doar esalonate. (A.T.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google