Politic

Primăria Brașov a început pregătirile pentru alegerile prezidențiale

Primăria Brașov a început pregătirile pentru alegerile prezidențiale

Conform prevederilor legale privitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României din anul 2025, care vor avea loc în data de 4 mai – turul I și 18 mai – turul II, municipalitatea a stabilit cele 28 de locuri speciale de afișaj electoral din Municipiul Brașov unde vor fi amplasate panourile pe care candidații la cea mai importantă funcție în statul român își vor putea face campanie electorală.

Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, Primăria Brașov va amplasa în fiecare dintre cele 28 de locații, cel târziu până în data de 4 aprilie, câte 6 panouri.

Având în vedere prevederile legale, aceste panouri vor fi luate de pe domeniul public în dimineața zilei de 3 mai.

După primul tur al alegerilor, până în data de 9 mai, vor fi montate în fiecare locație câte două panouri, pentru turul al II-lea al campaniei prezidențiale. Acestea vor fi ridicate de pe domeniul public în dimineața zilei de dinaintea alegerilor, 17 mai, ora 7.00, când se închide oficial campania electorală. Poliția Locală va asigura integritatea panourilor și a afișelor electorale.

Primăria Brașov a început pregătirile pentru alegerile prezidențiale

Panouri de afişaj – Zone de amplasament

NR. 1 CRT.ZONAALEGERI PREZIDENŢIALE
TUR I Nr. panouri (buc)
ALEGERI PREZIDENTIALE TUR II Nr. panouri (buc)
1Promenadă – vizavi Oficiul PTTR 162
2Promenadă – vizavi de ARO62
3P-ța Unirii62
4B-dul M. Kogălniceanu – Primăria Nouă62
5B-dul Gării – Gară CFR62
6B-dul Valea Cetății – la lac62
7B-dul Muncii – Parcul Trandafirilor62
8Cap linie troleibuz 31 – Valea Cetății62
9Str. Brazilor (Noua – la Alimentară)62
10Str. Stejarului – Noua62
11Str. Hărmanului (Autogara nr.3)62
12Str. Hărmanului (Pasaj Triaj)62
13B-dul Saturn – Complex Saturn62
14B-dul Saturn – Micșunica62
15Str. Carpaților – zona Metrom62
16Str. Zizinului – str. Traian62
17Calea București – parc Berzei62
18Calea București – B-dul Saturn62
19Str. Stadionului – Complex Bartolomeu62
20Str. Molnar Janos (Bartolomeu Nord)62
21Avantgarden l, 2, 362
2213 Decembrie – Griviței62
23Str. 13 Decembrie – str. Independenței62
24Str. Olteț – complex62
25Cartier Stupini – Biserică62
26Poiana Brașov -parcarea mare62
27Str.13 Decembrie – stație RAT (vizavi de Coresi)62
28Str.13 Decembrie – inters. str. I.C Brătianu62
Total16856


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
23 zile în urmă

Baliverne. Leprele deviante de la pluserea au furat startul de mult. Și nu se mai sesizează nimeni. Nu tu C.S.A.T, nu C. C. R., nu președenția, nu P.M., nimeni. Legea e doar pentru noi, nu și pentru ei. Cât timp… Citeşte mai mult »

Willy
23 zile în urmă

Ulei, zahar, galeti, sepci se dau?

Back to top button