Politic

Primar reținut de DNA

  • FB_IMG_1661518016971_299815.jpg
 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2022, a inculpaților:

GHEORGHE CONSTANTIN SILVIU, primar al orașului Otopeni, județul Ilfov Otopeni și ordonator principal de credite, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

VLAD CONSTANTIN, la data faptei director executiv în cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov și persoană desemnată cu acordarea vizei de control financiar preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

De asemenea, a mai fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

ȘTEFAN BOGDAN IONEL, la data faptei de inspector la Compartimentul Investiții și Achiziții Publice din cadrul Primăriei orașului Otopeni, județul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

Patru persoane fizice (un diriginte de șantier și trei oameni de afaceri), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Detalii despre acuzații – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare