Politic

Prima zi de proces pentru Ponta, în dosarul „Turceni-Rovinari“

 

Astăzi are loc primul termen al procesului în care premierul Victor Ponta este cercetat pentru fapte de corupţie, în dosarul „Turceni-Rovinari“. La acest termen, premierul nu este obligat să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se va prezenta în schimb senatorul Dan Şova.

Iniţial, cazul a ajuns pe masa judecătoarei Cristina Rotaru, fostă colegă de facultate cu Ponta şi Şova, informează realitatea.net. Aceasta a cerut abţinerea pe motiv de incompatibilitate, iar dosarul a fost distibuit judecătoarei Alina Ioana Ilie. Amintim că DNA îl acuză pe Ponta de fals în înscrisuri, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală.

Premierul Victor Ponta a scris, ieri, pe Facebook, un mesaj în care spune că nu a făcut niciodată „ceva ilegal sau rău cu intenţie“.

„În 43 de ani am trecut deja prin foarte multe, bune şi rele, cred în Dumnezeu, îmi iubesc familia mai mult decât pe mine însumi, îmi ajut prietenii şi respect oamenii. Nu am făcut niciodată ceva ilegal sau rău cu intenţie, am învăţat din greşeli şi am cerut iertare când am greşit. Chiar şi azi, în timpuri cum nu am mai trăit, cred că prostia, ticăloşia şi ura atât de prezente din păcate în viaţa noastră nu pot să ne schimbe fundamental ca oameni!“, a scris Ponta pe contul său de Facebook. Premierul a împlinit duminică 43 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button