Politic

PREVENTIV. Deși nici nu a fost finalizat proiectul, Consilierii județeni ai PD-L Brașov își fac griji privind prevederile bugetului pe 2010

  • logomytex.png
 

Potrivit prevederilor legale, Consiliul Județean Brașov trebuie să adopte bugetul județului la cel mult 45 de zile după adoptarea formei finale a bugetului de stat, pentru a nu provoca probleme în alcătuirea și adoptarea celor locale.

Cu toate acestea, reprezentanții grupului de consilieri județeni ai PD-L reclamă faptul că au fost înștiințați târziu despre ședința de plen a forului deliberativ, iar ordinea de zi au aflat-o din presă.
Consilierul județean PD-L Aurelian Danu a criticat ieri modul în care conducerea Consiliului Județean Brașov înțelege să-și stabilească prioritățile, aducând în discuție modul în care se propune adoptarea bugetului județului pentru acest an.
Danu a acuzat factorii de decizie ai CJ că nu au organizat discuții în comisiile de specialitate cu privire la buget: „În plus, proiectul bugetar nu se regăsește pe ordinea de zi a ședinței de luni. Precizez și faptul că, potrivit legislației, convocarea aleșilor județeni trebuia făcută cu cinci zile înainte de ședință, lucru care nu a fost respectat. Am primit mapa cu proiectele după mai multe amânări și nu o dată comunicarea ședinței. Ba mai mult, vă spun sincer că am aflat din presă că s-a întocmit un proiect de buget, în care s-a stabilit deja împărțirea sumelor destinate echilibrării bugetelor locale”.
Sursa citată a reclamat și lipsa unei dezbateri publice care, potrivit legii, ar fi trebuit organizată pe marginea proiectului de buget. „Probabil că înainte cu câteva minute de ședința de plen, conducerea CJ ne va arunca sub nas un proiect de buget, pe care îl va supune la vot fără ca nimeni să știe despre ce-i vorba și fără a se respecta procedurile legale”, a conchis Aurelian Danu.

Alocarea banilor s-a discutat între partide
În replică, președintele comisiei de Buget-Finanțe a CJ Brașov, consilierul județean PNL Adrian Maxim, a declarat că legea a fost respectată și că
„i-am văzut pe colegii de plen de la PD-L pe holurile instituției județene, având materiale legate de buget”. Maxim s-a declarat convins că „fiecare grup politic a studiat materialele referitoare la proiectul de buget”.
Deși a admis faptul că nu s-a făcut o convocare a comisiilor de specialitate, acestea reunindu-se abia ieri, Maxim a precizat că, „oricum, principiile alocării banilor către localități s-au discutat între grupurile politice. Eu nu răspund de tipărirea materialelor, ci de analiza sumelor și a construcției bugetare. Proiecția nu e cea finală, pentru că solicitările localităților din județ depășesc de cel puțin zece ori suma disponibilă, însă vor fi finanțate cu prioritate investițiile începute și se vor asigura cofinanțările proiectelor deja depuse pe fonduri europene, așa cum este cazul Cetății Rupea”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google