Președintele României – PROMISIUNI cu privire la noul Guvern… / UPDATE. Alte declarații
Klaus Iohannis a discutat astăzi – iarăși – cu privire la formarea noului Guvern și la negocierile greoaie avute de PNL – USR PLUS – UDMR.
„E evident că trebuie discutat şi despre funcţii. Câteodată lumea crede că politicienii trebuie să discute numai despre principii. E adevărat că sunt principii, dar cineva trebuie să le pună în practică şi fiecare partid vrea să îşi impună oamenii cei mai buni. Unii negociază ministerele şi probabil şi numele, alţii negociază în Parlament, alţii negociază programul de guvernare. Altfel nu se poate forma un guvern”, a subliniat Iohannis.
Președintele României a relatat că o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare va avea loc atunci când „se cristalizează un pic rezultatele” negocierilor.
Totodată, Iohannis a asigurat: „Nu voi lăsa ţara fără guvern, dar în această etapă rolul partidelor este de a negocia şi de a veni cu o propunere de premier”.
La momentul actual, așa cum s-a vehiculat pe surse, Ludovic Orban ar fi propunerea PNL pentru premier, Dan Barna urmând să preia președinția Camerei Deputaților. Se zvonește că Florin Cîțu ar putea fi numit la șefia Senatului, post pe care-l l-ar viza și UDMR.
De văzut ce va urma…
UPDATE. Alte declarații ale președintelui României:
– „Asta cu suspendarea este, cum se spune foarte popular, o poveste cam fumată… AUR este o formațiune despre care nu prea se știe ce vrea și ce face în politică”.
– „Există o șansă mare ca primul vaccin să fie aprobat de Autoritatea Europeană chiar înainte de Crăciun și între Crăciun şi Anul Nou să fie distribuită prima șarjă, va fi o tranșă simbolică de 10.000 de doze, pentru începerea simbolică a vaccinării, care ajunge pentru 5.000 de persoane”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.