Politic

Președintele PSD Râșnov, Marius Lungu, demisionează din funcție și va candida independent la Primărie!

El protestează astfel față de faptul că PSD nu și-a desemnat candidat la alegerile parțiale de primar, ci susține candidatul PER

  • img.jpg
 

După ce PSD Brașov a anunțat că, împreuna cu ALDE, va susține candidatul PER   la alegerile parțiale pentru Primăria Râșnov, programate în 11 iunie, liderul social-democraților râșnoveni, Marius Lungu, a anunțat, printr-un comunicat de presă, că demisionează din funcție, în semn de protest față de renunțarea de către Organizația Județeană PSD Brașov a desemnării unui candidat propriu. Prezentăm în continuare comunicatul de presă:      

„Subsemnatul Lungu Marius, anunț că îmi voi înainta demisia din funcția de președinte al Organizației PSD Râșnov, funcție în care am fost ales la Conferința Locală din 5 septembrie 2015.

Decizia mea este cauzată de hotărârea Comitetului Executiv al Organizației Județene Brașov a PSD din 06.05.2017, prin care s-a stabilit ca PSD, cel mai mare partid din România și învingător în alegerile parlamentare de anul trecut, să nu desemneze un candidat propriu la Primăria Râșnov în alegerile parțiale din 11 iunie 2017, ci să susțină candidatul unui partid net inferior ca ordin de mărime și care, practic, nu contează în Râșnov.

Consider, ca și mulți alți social-democrați, că susținerea unui candidat membru al altei formațiuni politice decât PSD este o jignire pentru partidul nostru, pentru liderii acestuia de la nivel central și, nu în ultimul rând, pentru membrii PSD din Organizația Locală Râșnov, în condițiile în care, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, PSD a câștigat la Râșnov cu un scor de aproximativ 40%, spre deosebire de PER sau ALDE care, în această localitate, nu au atins nici măcar pragul electoral.

Faptul că, pentru prima dată, PSD nu are candidat propriu la funcția de primar al Râșnovului este revoltător și anulează, practic, munca membrilor organizației noastre în alegerile locale și parlamentare .

Din punctul meu de vedere, această alianță PSD-PER-ALDE nu va da rezultatul scontat de cei care au pus-o în practică, în schimb va produce grave prejudicii de imagine PSD și în special organizației locale Râșnov a partidului nostru.    

Mâine, la orele 12.00, la Restaurantul Ciucaș din Brașov, str. Politehnicii nr. 1 (clădirea Postăvarul), vă invit la o conferință de presă în care îmi voi anunța și motiva candidatura independentă la funcția de primar al orașului Râșnov.

Marius LUNGU

Râșnov

07.05.2017 ”  

citește și

 BRAŞOV. Social-democraţii susţin, oficial, un ecologist în cursa pentru Primăria Râşnov, prin Alianţa ART – Galerie foto şi video


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button