Politic

Președintele Klaus Iohannis va avea săptămâna viitoare consultări cu reprezentanții societății civile privind referendumul

 

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, marţi, consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile cu privire la posibilul referendum pe justiţie, a confirmat Administraţia Prezidenţială pentru Agenția Agerpres.

Recent, șeful statului a declarat că este „aproape hotărât” să convoace referendum naţional pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

„Îmi doresc ca naţiunea română să spună clar dacă vrea să tolereze în continuare corupţia şi corupţii care schimbă legea pentru ei, ca să scape, sau dacă trebuie să tragem linie şi să spunem «până aici şi atât!». Şi de aici începem să reparăm ce s-a stricat, fiindcă s-a stricat deja foarte mult, foarte, foarte mult”, a afirmat Klaus Iohannis.

Declarația președintelui a fost făcută la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/om politic şi societate civilă”, organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului de către Asociaţia One World România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button