Politic

Preşedintele Klaus Iohannis solicită autorităților guvernamentale să aducă „sub control” situația generată de virusul pestei porcine

 

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, astăzi, autorităților guvernamentale să aducă „sub control situația generată de răspândirea accelerată a virusului pestei porcine africane”, informează Administraţia Prezidenţială.

„Pe fondul crizei generate de extinderea accelerată a virusului pestei porcine africane (PPA) și în legătură cu ultimele declarații din partea membrilor Guvernului, președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenția asupra responsabilităților imperative pe care autoritățile guvernamentale le au pentru a aduce situația sub control, astfel încât să fie blocată răspândirea virusului PPA și în alte județe decât cele afectate până în prezent în mod direct. Cu privire la despăgubirea populației și a producătorilor afectați de pesta porcină, președintele Klaus Iohannis solicită Guvernului să asigure un proces cât mai rapid, simplu și eficient de întocmire, aprobare și plată a dosarelor de despăgubire a populației și a producătorilor afectați de pesta porcină, prin comisii de evaluare eficiente, pentru asigurarea conformității evidențelor și a despăgubirilor. De modul în care se acordă aceste despăgubiri depinde bunăstarea gospodăriilor populației afectate de virusul PPA, dar și viitorul industriei de creștere a porcului”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Cert este faptul că Executivul nu a cheltuit nimic din Fondul de rezervă pentru pesta porcină, chiar dacă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat acest lucru.

„În realitate, cheltuielile din fondul de rezervă pe care Guvernul le-a făcut pentru pesta porcină africană sunt zero. Nu poate fi identificat niciun act normativ, în ciuda spuselor ministrului finanțelor, prin care să fie alocată din fondul de rezervă vreo sumă, oricât de mică, în legătură cu criza generată de PPA. De altfel, modul defectuos și lipsit de prudență în care a fost gestionat Fondul de rezervă a făcut ca astăzi, când într-adevăr ne confruntăm cu o situație de criză, Guvernul să nu mai dispună de bani în acest fond, deși fondul de rezervă al Guvernului se alimentează în mod curent, nu doar prin rectificări bugetare”, subliniază Administraţia Prezidenţială.

Citiţi şi:

Ministrul Finanțelor: „Fondul de rezervă al primului-ministru este zero”

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare